Editura Evenimentul si Capital

SECRETE MORTALE la NIVEL MONDIAL! Dacă aceste țări ÎNCEP RĂZBOIUL SE SFÂRȘEȘTE LUMEA

Autor: | | 0 Comentarii | 3191 Vizualizari

Un amiral american a lansat un apel miercuri la "conştientizarea urgenţei" situaţiei create de programele nuclear şi balistic ale Coreii de Nord, estimând că acestea ameninţă chiar şi aliatul chinez al Phenianului şi Rusia, relatează AFP.

Amiralul Harry Harris, şeful comandamentului Forţelor navale americane din Pacific, s-a exprimat cu ocazia unei vizite în Japonia, după un nou test de rachetă nord-coreean, care a sporit neliniştile cu privire la progresele în dezvoltarea armamentului de către regimul izolat de la Phenian. Racheta balistică lansată duminică de Phenian a parcurs în jur de 700 de km înainte de a cădea în Marea Japoniei, potrivit armatei sud-coreene.

Dispozitivul, a cărui rază potenţială de acţiune a fost estimată fără precedent pentru această ţară, ar putea - conform Coreii de Nord - să transporte "o puternică încărcătură nucleară". Regimul lui Kim Jong-Un, al cărui obiectiv declarat este de a fi în măsură să transporte focoase nucleare pe teritoriul american, a mai efectuat două teste atomice anul trecut şi şi-a accelerat programul de dezvoltare a rachetelor balistice, în pofida numeroaselor sancţiuni impuse de Consiliul de Securitate al ONU. 

"Fiecare test este un succes pentru că el apropie Coreea de Nord de posibilitatea de a atinge orice parte a lumii cu o rachetă cu un focos nuclear", a declarat Harris. 

"Aceasta ar trebui să ne conducă spre o conştientizare a urgenţei tratării acestei probleme'', a adăugat el. SUA afirmaseră că racheta lansată duminică a căzut nu departe de teritoriul rusesc, dar Moscova a declarat ulterior că ea a căzut în mare după circa 500 km. "Comportamentul periculos al Coreii de Nord nu reprezintă o ameninţare doar pentru Peninsula Coreeană, ci este un pericol şi pentru China, un pericol pentru Rusia", a declarat amiralul american în cursul unei conferinţe la Tokyo.

Preşedintele rus Vladimir Putin calificase luni drept "contraproductiv şi periculos" testul nord-coreean, dar a invitat să se renunţe la "intimidarea Coreii de Nord" şi a susţinut o soluţie paşnică. Amiralul Harris a cerut comunităţii internaţionale să "intensifice sancţiunile" împotriva Coreii de Nord, adăugând că lumea trebuie "să-l facă pe Kim Jong-Un să asculte glasul raţiunii şi nu să-l îngenuncheze".

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate