Secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi: Fiecare atac la adresa PSD înseamnă MAI PUȚINE VOTURI pentru Antonescu

Secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi: Fiecare atac la adresa PSD înseamnă MAI PUȚINE VOTURI pentru Antonescu

Atacurile la adresa PSD vor afecta susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, le-a transmis liberalilor secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi. Mesajul său l-a vizat în special pe vicepreședintele PNL Florin Țurcanu, care a cerut cu două zile în urmă un Congres al USL pentru reconfirmarea susținerii lui Antonescu la președinția României.

"I-am spus domnului Ţurcanu că fiecare atac la adresa PSD înseamnă mai puţine voturi pentru preşedintele său de partid la alegerile prezidenţiale, pentru că nu putem forţa simpatizanţii PSD să pună ştampila pe Crin Antonescu după ce au fost jigniţi de domnul Ţurcanu", a declarat Dolineaschi care, ca și Țurcanu, este din Botoșani. "Nu poţi cere unitate şi prietenie la nivel central când îţi calci în picioare partenerii pe plan local. Cât timp domnul Ţurcanu refuză semnarea pactului de colaborare şi neagresiune la nivelul judeţului, demersul său la nivel naţional rămâne pură demagogie", a afirmat preşedintele PSD Botoșani, conform Agerpres. Neînțelegerile dintre PSD și PNL au izbucnit încă din cea de-a doua zi a anului, lideri ai celor două partide vorbind despre ruperea Uniunii sau despre necesitatea revalidării candidaturii lui Crin Antonescu drept prezidențiabil al alianței guvernamentale. Președintele PSD Ilfov, Gabriela Firea a vorbit despre ruperea USL, avansând chiar un termen: luna martie. Vicepreședintele liberal Florin Țurcanu a cerut reconfirmarea candidaturii lui Antonescu într-un congres al USL. Pornind de aici s-au mai încins și alte spirite în USL. Pesediștii au comunicat că un congres ar fi inutil și că oricum, statutar, Congresul USL nici nu există. Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a cerut ca, în cazul în care PSD consideră că proiectul USL s-a încheiat, să iasă public să îşi asume acest lucru. Consilierul lui Ponta, deputatul Radu Popa, a explicat că "eventuala convocare a unui congres USL care să re-re-reconfirme candidatura lui Crin Antonescu ar însemna, de fapt, o recunoaştere publică a lipsei reciproce de încredere şi ar arăta tuturor că nici PSD, nici PC, nici UNPR şi nici măcar PNL nu au crezut, nici o secundă în varianta Crin Antonescu, candidat al USL". CITIȚI ȘI:

  • Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu: USL nu se va rupe. Inclusiv BARONII PSD îl vor susține pe Antonescu
  • Pesediștii și liberalii ȘI-AU SĂRIT LA BEREGATĂ din a doua zi a anului. Se cere CONGRES EXTRAORDINAR pentru revalidarea candidaturii lui Antonescu
  • Radu Popa, consilierul lui Ponta: Un Congres al USL ar fi "o recunoaştere publică a lipsei reciproce de încredere"