Editura Evenimentul si Capital

Sebastian Ghiță, AUDIAT prin videoconferință la Curtea Supremă

Autor: | | 0 Comentarii | 870 Vizualizari

Fostul deputat Sebastian Ghiță va fi audiat, miercuri, prin videoconferință, la ÎCCJ, în dosarul „Tony Blair”. Audierea are loc cu ușile închise, potrivit Antena3.

Fostul parlamentar Sebastian Ghiță urmează să fie audiat astăzi prin videoconferință, în Serbia, în vederea extrădării, de judecătorii de la ICCJ din România. Vineri, el urmează să fie audiat din nou, de judecătorii sârbi, în vederea extrădării.

În sală sunt avocații inculpatului, un interpret de limbă sârbă și judecătorii români, în timp ce în Belgrad Sebastian Ghiță va fi însoțit în sala de judecată de un judecător sârb. De altfel, această audiere prin videoconferință a fost acceptată în urma solicitării sale. Audierea va avea loc în ședință secretă. A cincea cerere a procurorilor de arestare preventivă pe numele fostului deputat a fost făcută în dosarul „Ponta-Blair”.

Fostul premier Victor Ponta și prietenul său Sebastian Ghiță sunt cercetaţi pentru modul în care a fost finanţată vizita fostului premier britanic Tony Blair la Bucureşti. Afaceristul ar fi plătit vizita, în schimbul unui loc eligibil în Parlament. Autoritățile din România au cerut extrădarea lui Sebastian Ghiță, care a fugit din ţară la finele anului trecut, chiar înaintea unei audieri la DNA și cu o zi înainte să-i expire imunitatea parlamentară. Sebastian Ghiță e cercetat în nu mai puţin de cinci dosare penale diferite, scrie Digi24.ro

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate