Sebastian Ghiță, urmărit de GHINION! Fostul deputat nu a putut fi audiat prin viodeoconferință

Sebastian Ghiță, urmărit de GHINION! Fostul deputat nu a putut fi audiat prin viodeoconferință

Sebastaian Ghiță nu a putut fi audiat, astăzi, prin videoconferință de judecătorii Tribunalului Prahova datorită unor problem tehnice. Mai mult, în desfășurarea procesului au fost și inconvenient procedutral, întrucât a lipsit interpretul de limbă sârbă.

Tribunalul Prahova a dat, asăzi, un nou termen în dosarul în care DNA Ploieşti cere emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă în cazul Hidro Prahova, fostul deputat neputând fi audiat din cauza unor probleme tehnice, dar şi a lipsei interpretului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, fostul deputat Sebastian Ghiţă nu a putut fi audiat prin videoconferinţă, deoarece conexiunea, care a fost iniţial stabilită, s-a întrerupt şi nu a mai putut fi reluată.

De asemenea, a lipsit la termen și interpreta desemnată să asigure traducerea în raporturile cu autorităţile sârbe, a precizat Anton.

Ne puteți urmări și pe Google News

În aceste condiţii, instanţa a stabilit un nou termen în dosar pentru data de 6 iulie.

Tribunalul Prahova urma să discute, joi, solicitarea DNA de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă în dosarul Hidro Prahova şi să îl audieze prin videoconferinţă pe fostul deputat.