Sebastian Ghiţă, Mircea Cosma şi Vlad Cosma rămân sub CONTROL JUDICIAR

Sebastian Ghiţă, Mircea Cosma şi Vlad Cosma rămân sub CONTROL JUDICIAR

Deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi preşedintele CJ Prahova Mircea Cosma rămân sub control judiciar, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, contestaţiilei în dosarul "Herţanu".

Sebastian Ghiţă, Vlad Cosma, Mircea Cosma şi Iulian Herţanu sunt urmăriţi penal sub control judiciar într-un dosar de deturnare de fonduri europene în cadrul lucrărilor de extindere a canalizării din oraşul Comarnic, conform Agerpres.

Ghiţă este acuzat că a intervenit pentru numirea în funcţii a unor persoane şi obţinerea de informaţii confidenţiale la nivelul unor funcţionari ai SC Hidro Prahova SA şi a intervenit asupra directorului general al companiei pentru atribuirea nelegală a contractului către asocierea Grossman - Euro Construct.

În acest dosar, Sebastian Ghiţă este urmărit penal pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mircea şi Vlad Cosma sunt acuzaţi că au sprijinit acest grup infracţional organizat prin intervenţii la nivelul unor funcţionari din cadrul Hidro Prahova, inclusiv la nivelul conducerii acestei societăţi.