Sebastian Ghiță ar putea fi AUDIAT astăzi prin VIDEOCONFERINȚĂ

Sebastian Ghiță ar putea fi AUDIAT astăzi prin VIDEOCONFERINȚĂ

Un nou termen are loc astăzi la Tribunalul Prahova, în dosarul în care DNA Ploieşti a cerut arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiţă în speţa în care el este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, fostul deputat urmând să fie audiat prin videoconferinţă.

La termenul din data de 9 august, instanţa a amânat discutarea cererii procurorilor pe motiv că judecătorul din Serbia desemnat să participe la audierea prin videoconferinţă este în concedium informează AGERPRES.

Mai mult, audierea lui Sebastian Ghiţă a fost amânată de mai multe ori, fie din motive tehnice, fie din lipsa interpretului care asigura traducerea, fie din cauza faptului că judecătorul de afla în concediu.

Procurorii DNA Ploieşti cer arestarea lui Sebastian Ghiţă în dosarul în care el este cercetat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată.

Ne puteți urmări și pe Google News