Se pare că asistăm la repetarea unui mod de operare, care a fost aplicat în 2015, când a fost demis premierul Victor Ponta.
Atunci Klaus Iohannis a cerut, de mai de cinci ori demisia premierului Ponta. Tot atunci a fost inițiat un demers pentru începerea urmării penale a premierului. La scurt timp după aceea, ”a trebuit să moară oameni” pentru ca Guvernul să fie schimbat.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus la Parchetul General o plângere pe numele premierului Viorica Dăncilă pe care o acuză de înaltă trădare, prezentarea cu rea credinţă de informaţii preşedintelui României, uzurparea funcţiei şi divulgarea de informaţii secrete de stat.
“Acel film se repetă astăzi, respectându-se același scenariu, punct cu punct. Și în 2015, și acum, președintele Iohannis a dorit și dorește să dea jos o guvernarea votată în alegeri de majoritatea românilor, o guvernare care produce creştere economică și mai mulți bani în buzunarele românilor.
Să ne amintim cum guvernul legitim al PSD a fost dat jos cu o înscenare judiciară făcută de procurorii DNA premierului de atunci Victor Ponta. Înscenarea a fost demontată de instanță, dar, între timp, guvernarea a fost pierdută, România a pierdut un an, a stagnat un an cu guvernarea scoasă din pălărie de Klaus Iohannis. Nu am auzit un cuvânt de regret din partea lui Klaus Iohannis. Nu l-am văzut asumându-și responsabilitatea pentru deturnarea democraţiei în folosul său personal, a guvernului său personal. Poate că dacă ar fi trebuit făcută o plângere penală pe numele cuiva din conducerea țării, pe numele lui Iohannis trebuia făcută. Ar merita cercetat pentru subminarea democrației cu mijloace și instrumente neconstituționale. Azi, modul de operare din 2015 pare să se repete. Iohannis a inceput să ceară demisia premierului desemnat legal şi democratic. Plângerea penală e pusă în mișcare. Întrebarea pe care ne-o punem și care ne înspăimântă este: la ce au de gând să dea foc acum?”, ne-a declarat unul dintre liderii PSD, căruia i-am cerut părerea despre plângerea făcută de Ludovic Orban, sub protecţia anonimatului.