Se redeschide circulaţia rutieră pe Podul de la Agigea

Se redeschide circulaţia rutieră pe Podul de la Agigea

Luni dimineaţa va fi deschisă circulaţia rutieră pe podul de pe DN 39, de la Agigea, ce traversează Canalul Dunăre - Marea Neagră, a declarat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor.

Acesta a mai anunţat că în primăvară, când condiţiile meteorologice vor fi optime, podul va mai fi închis traficului cel mult 30 de zile, în luna martie sau aprilie, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare şi asfaltare a căii de rulare pe sensul de circulaţie între Mangalia şi Constanţa, scrie Agerpres. 

Podul de la Agigea, inaugurat în iunie 1983, a fost construit în trei ani. Este situat la kilometrul 9 al DN 39, care traversează canalul Dunăre - Marea Neagră şi face legătura cu localităţile şi staţiunile din sudul litoralului. 

Lucrările de reparaţie a căii de rulare şi de înlocuire a hobanelor de susţinere au început în 2011 şi ar fi trebuit finalizate, conform contractului iniţial, în februarie 2013. 

Ne puteți urmări și pe Google News

În paralel, în anul 2010, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa a început lucrările de execuţie la cel de-al doilea pod rutier, ce traversează canalul în aval de Ecluza Agigea, şi a reuşit să-l deschidă circulaţiei pe 15 octombrie 2015, cu trei ani întârziere.