Se opresc ploile, ninge la peste 1.600 de metri, iar temperaturile sunt într-o ușoară creștere

Se opresc ploile, ninge la peste 1.600 de metri, iar temperaturile sunt într-o ușoară creștere

Vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor. Cerul va fi temporar noros în nordul, centrul şi estul ţării, unde local va ploua, în general slab cantitativ, iar în zona montană, mai ales la altitudini de peste 1600 m, vor mai fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

 În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat vor mai fi ploi slabe. Vântul va mai intens la munte și în regiunile sud-vestice. Temperaturile, în creştere faţă de ziua precedentă mai ales în regiunile sudice, vor fi cuprinse între 5 grade și 20 de grade Celsius. În zonele joase de relief va fi ceață.

În Capitală, vremea se va ameliora şi se va încălzi faţă de ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros şi trecător vor mai fi condiţii să plouă slab. Temperaturile se vor situa între 7 și 19 grade Celsius.

Ne puteți urmări și pe Google News