Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Irina Begu nu a putut trece de Maria Şarapova, în turul al treilea de la Wimbledon

Irina Begu
Autor: | | 3 Comentarii | 1843 Vizualizari

Irina Begu, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, astăzi, din cadrul turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului.

Jucătoarea română a fost învinsă în turul al treilea de la Wimbledon, de rusoaica Maria Şarapova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, cu scorul de 4-6, 3-6. Până la acest joc, cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul de simplu, în 2012, în runda inaugurală de la Madrid, duel în care Șarapova s-a impus cu scorul de 6-0, 6-3. Pentru accederea în turul 3 de la All England Club, Begu şi-a asigurat  un cec în valoare de 77.000 de lire sterline (circa 110.000 de euro) şi 130 de puncte WTA. Șarapova va juca în "optimi" împotriva învingătoarei dintre Diyas și Petkovici.

Astfel, România mai are o singură reprezentantă pe tabloul principal de simplu, la Grand Slam-ul de la Wimbledon. Monica Niculescu (48 WTA) va juca, mâine, în turul al treilea, împotriva cehoaicei Kristyna Pliskova, ocupanta locului 134 WTA.




Alte articole din categoria: Alte sporturi

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate