Editura Evenimentul si Capital

Se apropie o mare sărbătoare! Ce nu trebuie să faci în această zi

O mare sărbătoare se apropie. Ce ai voie să faci în această zi și ce nu poți face!
Autor: | | 0 Comentarii | 2723 Vizualizari

Marea sărbătoare creștină este „dublată” de credințele din popor. Calendarul popular al poporului român este o mare carte a credințelor strămoșești.

Tradiţia românilor spune că în ziua de 26 octombrie, de Sfântul Dumitru (Sâmedru sau Sânmedru), mare sărbătoare creștină, se sfârşeşte vara păstorilor, începută la 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe (Sângeorz). „Sfântul Dumitru sau Sânmedru este stăpân peste iarna care vine. Jumătate de an stăpânește Sfântul Gheorghe și cealaltă jumătate el, spunea cercetătorul Irina Nicolau.

Iată ce comportament trebuie adoptat înziua de Sânmedru pentru a fi bine ... până la următoarea tradiție

„Nu se lucrează de Sfântul Dumitru – deloc. Stânele se desfac și oile pleacă la vale. Ca să afle cum va fi timpul, ciobanii întind un cojoc. Dacă se așază pe el o oaie neagră, iarna va fi blândă, dacă oaia e albă, iarna va fi cu multă zăpadă”, scria aceeași Irina Nicolau. Și mai aflăm că Sânmedru este „Este ziua soroacelor pentru tot felul de înțelegeri între slugi și stăpâni, chiriași și proprietari, cei care dau și cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului e prilej de petrecere și de ceartă”.

Pentru că tot e prilej de tocmeli de Sânmedru, Muzeul Național al Țăranului Român (București) face târg, timp de trei zile, ca să aveți timp de petrecut și târguit. Muzeul își cheamă și meșterii din toate cătunele și ungherele țării: olari, cioplitori, lingurari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare.

Meșterii aduc la târg: obiecte din lemn, ceramică, țesături, împletituri, jucării, podoabe, ouă încondeiate, icoane și multe, multe alte lucruri frumoase care vor putea fi negustorite la Muzeul de la Șosea.

Iar pentru a vă pune stomacul la cale găsiți: cozonaci, cofeturi din Teleorman, miere de albine și dulceață, polen și propolis, ierburi de leac, mere și nuci, pălincă și sucuri.

Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român.

De sâmbătă, 22 până duminică, 23 octombrie 2016, de orele 10 de dimineață până la 6 seara.

Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).




Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
12:56 ATACUL din MANCHESTER a fost anunțat cu PATRU ORE înainte de a fi comis. Cum și-au bătut joc TERORIȘTII de SECURITATEA BRITANICĂ 12:42 REACȚII din toată lumea la ATACUL TERORIST din Manchester. Ce spun politcienii, artiștii, sportivii. Oasis, Take That și David Beckham se declară DEVASTAȚI 10:56 ISIS după atentatul din Manchester: „Mai avem. Omorâți-i pe toți și peste tot” 10:56 Nicki Minaj, Chris Brown, Taylor Swift şi Cher, printre vedetele care au reacţionat după explozia de la concertul Arianei Grande din Manchester 10:19 DE ULTIMĂ ORĂ. ALERTĂ TERORISTĂ în Londra 09:03 Atacurile TERORISTE care au lovit MAREA BRITANIE din 1998 până în 2017 08:44 Marea Britanie sub TEROARE. Theresa May și Jeremy Corbyn își SUSPENDĂ CAMPANIA ELECTORALĂ 08:30 „Tablou” ÎNGROZITOR al exploziei din Manchester - Panica imensă şi haos de nedescris: oamenii urlau, fugeau şi se împingeau. Mulţi copii singuri care plângeau. 08:27 Măsuri EXTRAORDINARE de SECURITATE la New York, după ATENTATUL de la Manchester 08:26 COBRA intră în acțiune! ÎNTRUNIRE de URGENȚĂ după evenimentele din MANCHESTER 08:16 LIVE. MAREA BRITANIE SUB TEROARE. A fost arestat primul suspect. 22 de oameni au murit. Sunt zeci de răniţi - VIDEO și IMAGINI ȘOCANTE 07:53 Marea Britanie sub TEROARE. Cum poți AFLA, pe Facebook, dacă PRIETENII sau RUDELE sunt în siguranță după atentat 07:10 Marea Britanie sub TEROARE. MAE a înființat un TELEFON SPECIAL pentru posibilele VICTIME 06:53 Marea Britanie sub TEROARE. Manchester Arena, locul atentatului, a doua cea mai mare sală de concerte din Europa

Articole salvate