Schimbări la MAI. Ce ar trebui să facă un polițist, înainte de a pune cătușe unui om

Schimbări la MAI. Ce ar trebui să facă un polițist, înainte de a pune cătușe unui om

Oficialii MAI vor ca agenții puși să îi sancționeze pe oamenii care încalcă legea să respecte niște pași, înainte de a folosi forța. Însă, cei care înjură, împiedică intervențiile sau fac chefuri în stradă riscă să fie cercetați penal. Un sindicat a cerut interzicerea filmării polițiștilor

Schimbări radicale care vizează atât comportamenul polițistului, cât și a celor care încalcă legea, fac obiectul unor propuneri de anvergură făcute de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). În ansamblu, modificările vizează intensificarea cursurilor practice pentru cei care vor să devină polițiști, pentru ca aceștia să nu abuzeze atunci când intervin, dar și aplicarea unor măsuri mai drastice împotriva celor care încalcă liniștea și ordinea publică, înjură un om al legii sau atentează la viața acestuia.

Foarte puțini români știu ce drepturi și obligații are polițistul român. Asta pentru că procedurile de intervenţie nu sunt accesibile tuturor iar în lipsa acestora, vor exista suspiciuni de abuz. Din acest motiv apar numeroase controverse între cei care ar vrea să aplice legea „ca în America” și cei care susțin că polițistul român nu este educat ca cel din Occident, și face abuzuri sub acoperirea legii. Pe marginea acestui subiect, ofițeri cu responsabilitate din MAI au făcut un proiect pe care i l-au prezentat ministrului Carmen Dan care a propus transparentizarea procedurilor prin introducerea lor în legea de funcționare și organizarea a Poliției, pentru a fi cunoscute de oameni și pentru a se evita, astfel, interpretările sau abuzurile.

Între bătrân și infractor

Ne puteți urmări și pe Google News

Pachetul de măsuri propus urmează niște pași care pot fi legiferați, după consultarea cu sindicatele din MAI și a opiniei publice. În primul rând, susține MAI, trebuie ca polițiștii să învețe, practic, cum să ia măsura împotriva unui om. Până la încătușare, agentul sau ofițerul trebuie să urmeze niște pași, în funcție de cel pe care îl are în față. Una este, spun oamenii legii, să imobilizezi un bătrân și alta este atunci când te afli în fața unui pericol iminent, de față cu unul sau mai mulți agresori violenți. Acest lucru, însă, implică crearea cadrului legal, care să prevină o posibilă agresiune.

Instructori pentru polițiști

Pentru a umple „golul” lăsat de cei 7.200 de angajați ai MAI, plecați în acest an, școlarizarea noilor agenți se face „pe repede înainte”, în sensul că perioada de școlarizare a fost redusă de la 2 ani la 1 an. Totuși, MAI are în vedere schimbarea modalității de predare în școlile de poliție, în așa fel încât viitorii agenți să poată învăța, în practică, ce înseamnă să te confrunți cu situațiile din teren. În acest sens, școlile de agenți de poliție vor conține mai mult lucrul practic și vor beneficia de instructori din rândul polițiștilor cu experiență, în special cei de la Intervenții, adică „mascații”. După finalizarea școlii, absolvenții vor putea urma cursuri de pregătire tactică, referitor la principalele proceduri polițienești: legitimarea, încătușarea sau blocarea în trafic.

Cheful poate deveni infracțiune

În proiectul MAI este susținută sancționarea mai aspră a refuzului de legitimare, în condițiile în care vor fi precizate care sunt situațiile în care polițiștii au dreptul să facă acest lucru. De asemenea, împiedicarea polițistului care cere legitimarea sau conducerea la secție, ori adresarea de cuvinte și gesturi jignitoare sau obscene la adresa lui pot deveni infracțiuni. Acest lucru este valabil și pentru martorii unei intervenții care încearcă să se agațe de cel „săltat”, pentru a fi încătușat. În proiectul propus de MAI, cei care fac gălăgie în blocuri, dau petreceri pe stradă și ignoră intervenția polițiștilor, preferând să fie amendați decât să întrerupă „cheful” sau nunta, pot fi cercetați penal, conform proiectului. Mai exact, dacă se poate stabili, clar, încălcarea legii, cheful poate deveni infracțiune. 

Polițiștii locali, interziși la Rutieră

Printr-o decizie definitivă a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, din 19 septembrie 2017, Poliția Locală nu mai are voie să oprească mașinile și să sancționeze șoferii în trafic. Judecătorii Înaltei Curți au admis un recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, prin care a stabilit că această competență aparține doar agentului constatator din cadrul poliţiei rutiere. Până acum, șoferii sancționați de agenții de la Poliția Locală s-au adresat instanțelor, contestând amenzile primite. Dar judecătorii nu aveau o poziție unitară deoarece, deși legea de funcționare a Poliției Locale (Legea 155/2010) prevede posibilitatea opririi și sancționării șoferilor de către agenții primăriilor, acest lucru nu este prevăzut în Codul Rutier.

Sindicaliștii nu mai vor polițiști filmați

La capătul întâlnirii pe care, împreună cu alte sindicate, a avut-o cu oficialii MAI, vineri, Dumitru Coarnă, președintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor (FSNPPC), a spus că a propus prevederi care să nu permit filmarea sau fotografierea polițiștilor, decât dacă sunt în uniformă și pe domeniul public, iar jurnaliștilor ar trebui să li se impună blurarea chipului polițistului fotografiat sau filmat.