Editura Evenimentul si Capital

Scandalul Rompetrol: despre continuitatea dintre regimul USL și guvernarea Cioloș

Mircea Marian
Autor: | | 5 Comentarii | 2041 Vizualizari

Nu am văzut, în cele patru luni care au trecut de la instalarea guvernului Cioloș, nici o preocupare pentru a pune în aplicare memorandumul cu Rompetrol.

 Istoria păcălelilor luate de statul român cu rafinăria Petromidia este lungă, dar ne ducem direct în 2013, când proprietarii kazahi au scăpat de o datorie de 600 de milioane de dolari. În schimb, s-au angajat să răscumpere de la statul român 26,9% din acțiunile la Rompetrol, contra sumei de 200 de milioane USD, și să investească un miliard de dolari în economia românească. De la început am știut că suntem păcăliți, dar corect era ca guvernul Cioloș să ne spună cinstit ce i-a lăsat în brațe Victor Ponta. Dimpotrivă, profitând de faptul că scandalul a fost uitat, tace complice. Situația aceasta mi se pare relevantă pentru că arată că acest Executiv nu reușește să iasă din parametrii guvernării USL. Sigur că între Dacian Cioloș și Victor Ponta există o diferență uriașă sau cel puțin așa pare la acest moment. Putem compara, dacă doriți, comportamentul lui Ponta la inundații – când se plimba cu bărcuța trasă de jandarmi – cu cel al lui Dacian Cioloș, care își mustră garda de corp pentru că nu lasă un om amărât să se apropie și să-i înmâneze o petiție. În paranteză, SPP își făcea datoria, dar asta nu diminuează cu nimic spectaculoasa reacție empatică a premierului.

Problema de fond este însă că executivul lui Dacian Cioloș a acceptat fără să crâcnească pomenile legiferate de PSD și PNL în 2015 și a numit în poziții economice cheie oameni preluați de la guvernarea Ponta. Așa cred că se explică faptul că nimeni nu spune o vorbă despre situația de la Rompetrol, deși firesc ar fi fost să se desecretizeze negocierile și, eventual, să fie trimise la DNA. Așa cred că se explică faptul că ministerul Transporturilor bagă sub preș cazul autostrăzii demolate de pe dealul Aciliu. Așa s-a ajuns ca investiții stupide pornite de fostul Executiv – precum stadionul din Târgu Jiu, în fieful lui Ponta – sunt continuate de ministerul Dezvoltării, condus de un Vasile Dâncu care-nu-mai-este-membru-PSD. Când spun că negocierile cu Rompetrol trebuiau desecretizate și trimise la DNA, nu este vorba de ură sau răzbunare. Ideea ar fi ca astfel de lucruri să nu se mai petreacă. Dacă nimeni nu este sancționat, cu siguranță se vor repeta. Ce am învățat după scandalul Bechtel? Nimic. Ba nu. Am învățat că până și SRI-ul se implică în acoperirea scandalului, așa că nu riști prea mult dacă încerci din nou aceeași rețetă. Nici până acum nu știm cine a furat contractul original, care era document clasificat.

Guvernul Cioloș încearcă acum să dea un suflu nou, uman, regimului PSDPNL. Apreciez sincer gestul premierului de a merge la lansarea cărții polițistului Godină, dar asta nu rezolvă lipsa de reformă și/sau corupția de la IGSU, DIPI sau oficiul pentru protecția martorilor. Apreciez lansarea unui program anti-sărăcie, dar aș fi preferat ca prioritare să fie proiectele economice – privatizarea unor companii naționale, de exemplu. Nu cred că, în cazul acestor companii, soluția unui „management profesionist” va funcționa. Poate că Dacian Cioloș este plin de bune intenții și chiar crede că ele „nu trebuie neapărat să fie privatizate ca să fie mai eficiente, ci trebuie în primul rând să eficientizăm managementul acestor companii” (Declarație din 11.02, la Ministerul Economiei). Poate. Dar în urma sa va veni un guvern politic care va face exact ceea ce au făcut toți, până acum: își va numi clientela în poziții de conducere și le va stoarce de resurse. Deocamdată au fost alungați câțiva dintre apropiații lui Ponta - șefii de la Complexul Energetic Oltenia și de la CNADNR, de exemplu – dar majoritatea numirilor politice au fost menținute. Oricum, rotirea unui director de la Metrorex la CNADNR nu mi se pare un semn al vreunei mari dorințe de schimbare ci, mai degrabă, o continuare a politicilor precedente, dar având în vitrină un personaj necompromis.

Cu siguranță, din punct de vedere al vizibilității, acest guvern s-a descurcat excepțional. Imaginea premierului discutând cu copilul unui militar decedat în Afganistan este fantastică și, cred eu, sinceră. Dar ceea ce aștept de la acest Executiv este să iasă fără echivoc din mecanismul deciziilor populiste luate, în 2015, în triunghiul PSD-PNL-Iohannis.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
10:13 Cristina Tarcea, șefa ICCJ despre becul schimbat la SIPA: „O fi fost un bec cu putere mare de iluminare” 07:25 Raportul privind arhiva SIPA pe înţelesul tuturor. O parte din arhiva SIPA a rămas la Ministerul Justiţiei 07:05 Ultimul șef al SIPA: „Raportul Comisiei mi se pare unul superficial” 00:00 O nouă diversiune de tip securistic marca Tudorel Toader: Falsificarea Listei SIPA | ROMÂNIA LUI CRISTOIU 00:00 Marius Oprea: Monica Macovei a primit un CD pe care se afla opisul dosarelor din arhiva SIPA 21:32 Dragnea a RĂBUFNIT după raportul publicat de EVZ. "DESECRETIZARE! E important ceea ce e în arhivele SIPA" 18:23 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE 13:45 REACȚIA lui Grindeanu despre desecretizarea arhivei SIPA: „S-a făcut un pas important” 13:44 PRIMA REACȚIE a lui Toader după desecretizarea arhivei SIPA. Ce spune despre Laura Codruța Kovesi 13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient”

Articole salvate