Scandalul polițistului-pedofil. Cad capete la vârful Poliției Române!

Scandalul polițistului-pedofil. Cad capete la vârful Poliției Române!

Premierul Mihai Tudose nu răspunsese, până la ora închiderii ediției, cererii ministrului de Interne de a-l elibera din funcție pe inspectorul general Bogdan Despescu (foto).

Ministrul de Interne Carmen Dan i-a trimis, ieri, premierului Mihai Tudose propunerea de schimbare din funcție a șefului Poliției Române, chestorul Bogdan Despescu. În locul lui ar urma să fie împuternicit, pe o perioadă de șase luni, Cătălin Ioniță, actualul șef al Direcției Generale Anticorupție. Carmen Dan s-a declarat complet nemulțumită de explicațiile date de conducătorii Poliției Române în cazul agentului acuzat de pedofilie.

Un pas în spate

Totodată, ministrul a cerut șefului Serviciului Omoruri, Radu Gavriș, „să facă un pas în spate”: „Aștept ca șeful acestui serviciu (Omoruri – n.red.) să facă un pas în spate, așa cum aștept să facă un pas în spate și șeful de la Control Intern al Brigăzii Rutiere, așa cum aștept ca toți cei care vor mai fi evidențiați a fi responsabili în cursul anchetei și verificărilor care se vor face să se pregătească să plece”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pedofilul a dat ultima amendă în decembrie

Comisarul Emanuel Rene Vornicu, șef Serviciu Supraveghere Rutieră sectoarele 1, 2, 6 din cadrul Brigăzii Rutiere și superiorul agentului Eugen Stan, acuzat de pedofilie, a fost eliberat din funcție. El îl folosea ca șofer pe Stan, deși acesta era încadrat ca agent. Totuși, ministrul a precizat că Stan avea și activitate operativă, ultima amendă pe care a dat-o datând din luna decembrie.

Poliția folosește teste psihologice fără licență

Ministrul Carmen Dan a mai declarat că a aflat „cu stupefacție” că în majoritatea unităților din Poliție se folosesc teste psihologice fără licență: „Deja aveam în transparență un proiect de ministru de modificare care reglementează această activitate, pentru că la finalul anului trecut, anterior acestui nefericit eveniment, ne-am gândit că avem nevoie de câteva modificări, în condițiile în care anul acesta urmează să încadrăm în minister aproape 7.000 de oameni. Am transmis un avertisment foarte clar și structurilor de protecție internă și de integritate să accentueze verificările pe care le fac pe linie de personal”. Ea a precizat că a discutat cu șeful Centrului de Psihologie din cadrul MAI și a cerut refacerea întregii proceduri prin care se organizează activitatea de testare în minister