Scandalul pensiilor speciale. Sute de cereri de pensionare în ultimele zile

Scandalul pensiilor speciale. Sute de cereri de pensionare în ultimele zile

● Doar din Ministerul de Interne, în patru zile, peste 700 de persoane și-au depus dosarele de pensionare, temându-se că nu vor mai avea pensii și de 120% din venitul brut din cauza Ordonanței pensiilor speciale care va fi discutată azi, la Guvern. La fel se întâmplăși în MApN și SRI. ● Proiectul Ordonanței prevede că pensia de serviciu va fi de 65% din baza de calcul, nu de 80% cât e acum și că pensiile vor fi actualizate cu rata infl ației, nu în funcție de salariu.

Săptămâna trecută, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că nu e normal ca anumiți angajați din structurile de apărare și ordine publică să poată ieși la pensie la 45 de ani, în unele cazuri chiar și la 39-40, cu o pensie care să depășească cu mult salariul brut.

„Foarte mulți dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârstă foarte mică în pensie, pentru că așa cum arată legislația la ora acuală, poți să pleci și cu o pensie de 120% față de salariu, după care se actualizează pensia respectivă în funcție de creșterile salariale ale celor care sunt activi (...) Asta înseamnă că dacă anul viitor vom crește salariile cu 25%, li se actualizează pensiile cu 25%”, a explicat ea, la Antena3.

„Se pregăteşte un act normativ cu care se intră în şedinţa de joi. (...) Eu zic să renunțăm la tema ipocriziei. E momentul ca atunci când spunem că în sistem avem deficit de 20.000 de oameni pentru că avem aceasta regula că poți să ieși la pensie la 45 de ani, cred că e normal să facem ceva să îndreptăm aceste lucruri”, spunea, marți, Carmen Dan, ministrul de Interne.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pensionări pe bandă rulantă

Imediat, mulți angajați din MAI, SRI și MapN, mai ales din rândul celor cu funcții de conducere, s-au temut că dacă nu ies rapid la pensie, nu vor avea „bătrâneți” îndestulate. Cei deja ieșiți din activitate au acuzat guvernanții că vor să le taie pensiile.

„700 de polițiști au depus cereri de pensionare, de vineri până marți”, a arătat Carmen Dan. Dar la fel se întâmplă și în SRI și MApN. Cea mai mare pensie din MAI este de 22.000 de lei. Potrivit Antena3, MAI are, în acest moment, 130.000 de angajaţi şi plăteşte aproape 85.000 de pensii. Dintre acestea, peste 60.000 sunt pensii speciale. Șase dintre pensiile speciale au valoarea de peste 20.000 de lei. Mai mult, 14.000 de români beneficiază de pensii de urmaș de la MAI. Acest lucru ar însemna că în ultimii ani, 14.000 de polițiști, cu copii minori, și-ar fi pierdut viața în misiune, o cifră uriașă față de numărul de cazuri mediatizate.

Ce conține ordonanța care va fi discutată astăzi la Guvern

Potrivit proiectului de OUG privind pensiile militare care va fi discutat astăzi, la Guvern, prezentat de Federaţia Sindicatelor din Administra- ţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) și citat de Mediafax , se modifică baza de calcul stabilită pentru pensia militară, aceasta fiind media „soldelor lunare de funcţie, de gradaţie şi solda de comandă, după caz / salariilor de funcţie, de gradul profesional deţinut, de gradaţie şi salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special”, la alegere. În prezent, pensia se calculează pe baza mediei veniturilor brute din şase luni consecutive din ultimii cinci ani, la alegere, cu un spor de până la 15% „în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducă- torilor instituţiilor din domeniul apă- rării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale”.

15 procente tăiate dintr-un foc

Același proiect de ordonanță stipulează că militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată de cel pu- ţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prezentată anterior. Asta în timp ce cuantumul prevăzut de legea în vigoare este de 80%. Noul proiect abrogă, totodată, mai multe prevederi. Spre exemplu, nu se va mai aplica prevederea din legea actuală care spune că pentru fiecare an care depăşeşte vechimea, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, „fără a se putea depăşi venitul brut utilizat la calculul pensiei la data deschiderii dreptului la pensii”.

Dispare și articolul 30, care prevedea că „procentele corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii, respectiv în grupa I şi/sau a II-a de muncă, prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), se acordă militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special care au lucrat efectiv cel puţin 20 de ani în condiţii deosebite sau 15 ani în condiţii speciale sau alte condiţii”

​Actualizarea pensiilor, în funcție de rata medie a inflației

Același proiect modifică şi articolul care prevede actualizarea pensiilor în funcție de salariul în plată! În prezent, „cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creş- terea reală a câştigului salarial mediu brut realizat”. Ei, bine, Guvernul Tudose modifică articolul, așa că după aprobarea ordonanței, „cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată”, se arată în documentul prezentat de FSANP.