Editura Evenimentul si Capital

SCHIMB de REPLICI DUR în Parlament: „Lipsa dumneavoastră de inteligenţă a depăşit graniţele ţării. Cine sunt PROTAGONIȘTII CONFLICTULUI

Eugen Nicolicea
Autor: | | 3 Comentarii | 2440 Vizualizari

Solicitarea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale a ministrului Rovana Plumb a iscat o ceartă în Comisia juridică a Camerei Deputaților. Social-democratul Eugen Nicolicea și liberalul Cătălin Predoiu au avut o discuție aprinsă și s-au jignit reciproc.

Întreaga discuţie a plecat de la discutarea perioadelor de care au nevoie deputaţii jurişti să analizeze solicitarea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a ministrului Rovana Plumb şi pe cea a întocmirii raportului, în varianta președintelui Comisiei juridice, deputatul PSD, Eugen Nicolicea, fiind nevoie de aproape 30 de zile, potrivit adevarul.ro.

Nicolicea a opinat că „un fost ministru trebuie să vorbească după ce se documentează”.

În schimb, Predoiu a replicat că „Lecţiile dumneavoastră mă lasă rece, din mai multe motive, pe care nu le dezvolt. Eu ceea ce spun, şi e scris negru pe alb, e că Parlamentul a tergiversat orice discuţii, vot, orice avea legătură cu cererile Parchetului”.

„Nu le ştiţi. Aţi vorbit de urmărirea penală a unui deputat, nu ministru. Recunoaşteţi că habar n-aveţi şi apoi...”, i-a răspuns Nicolicea, dar Predoiu a susținut că „Impertinenţa, lipsa dumneavoastră de educaţie şi lipsa dumneavoastră de respect mă lasă rece. Credeţi-mă! Nu în această dezbatere doresc să intru (...) E evident pentru toată lumea că vreţi doar să trageţi de timp, dar asta nu se reflectă în niciun avantaj”.

Deputatul PSD i-a transmis că „Sunt convins că vă lasă rece. La Coduri, de exemplu, aţi făcut o anumită chestiune. Aţi luat bani să creaţi un proiect. Proiectul respectiv l-aţi băgat şi e aşa de bun că e nevoie să-l modificăm, din nou. Deputaţii nu au imunitate, domnule fost ministru. Discutăm acum de un fost ministru. Ştiu că vă lasă rece, şi pe mine mă lasă rece, mai ales când văd cine a condus Justiţia în ţara asta”.

Deputatul PNL i-a spus lui Nicolicea că „lipsa dumneavoastră de inteligență e egalată doar de lipsa de respect”.

„Cu asta am încheiat pentru toate inepţiile pe care le-aţi spus în această comisie şi toate jignirile pe care le adresaţi colegilor”, a adăugat Predoiu.

Însă comentariul său nu a rămas fără ecou, iar președintele Comisiei juridice a trecut la jigniri: „Nu ne mai ţigănim, că lipsa dumneavoastră de inteligenţă a depăşit graniţele ţării”

„Pur şi simplu faceţi de ruşine locul pe care îl ocupaţi”, i-a răspuns Predoiu.

Deputatul social-democrat a precizat că „Dumneavoastră nu aţi făcut doar locul de ruşine, ci aţi creat şi prejudicii pentru ţară”.

În replică, Predoiu a punctat că „Ceea ce spuneţi dumneavoastră e o mizerie de nedescris. Nu e deloc în conformitate cu adevărul”.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
09:17 NEWS ALERT. Unde vă puteți lua rămas bun de la Stela Popescu 09:08 EMOȚIONANT! Confesiunea lui Arşinel despre Stela Popescu: „Mi-e tare urât fără tine” 20:26 Stela Popescu, scene INCREDIBILE înainte să MOARĂ - VIDEO 18:52 UPDATE. Trupul Stelei Popescu, depus la Teatrul „Constantin Tănase”. Sute de oameni, APLAUZE și FLORI pentru MAREA ACTRIȚĂ 18:08 Stela Popescu. DEZVĂLUIRE DIN TRECUTUL NEȘTIUT al artistei. Foto în articol 18:08 A presimțit Stela Popescu că va muri? „Am avut trei vise...” 14:43 Stela Popescu. CE PENSIE JENANTĂ AVEA marea actriță… Vom ști vreodată să ne respectăm valorile? 14:16 Stela Popescu. Momentele de aur care au făcut-o cea mai iubită actriță de revistă din România 14:10 Ion Iliescu, foarte afectat de moartea marii actriţe Stela Popescu 13:55 Oana Pellea, MESAJ la moartea Stelei Popescu:„Putea fi salvată (...) Doamne, cât de nepăsători, indiferenți și grăbiți trecem...” 13:30 Cum își iau RĂMAS bun de la STELA Popescu colegii de la ”CONSTANTIN TĂNASE” 13:26 De ce a murit Stela Popescu, cea mai iubită actriță a românilor 13:26 Ultima înregistrare cu Stela Popescu, în urmă cu două săptămâni, alături de Dan Negru: ,,Am vorbit despre Ierusalim” 13:25 Stela Popescu. MAREA DORINȚĂ neîmplinită a actriței... 13:23 Stela Popescu. TERIBILA ÎNTÂMPLARE care i-a marcat toată viaţa. DEZVĂLUIRI EXCLUSIVE! 13:22 Stela Popescu, în ULTIMUL spectacol în care a jucat. Plină de viață, pe scenă, cu TREI zile înainte de dispariția tragică 13:07 Tamara Buciuceanu, ÎN LACRIMI după moartea Stelei Popescu: „Cel mai trist moment din viața mea” 12:33 Stela Popescu A MURIT! Ce s-a descoperit pe masa artistei și ce urma să facă înainte de a înceta din viață 11:15 Stela Popescu a murit! Alexandru Arșinel este devastat: „Vai de mine” 10:45 După 61 de ani petrecuţi pe scenă, Steaua teatrului de revistă românesc s-a stins fulgerător

Articole salvate