Scandal la validarea ministrului Liviu Pop! O deputată PNL către un senator PSD: Ești un nesimțit

Scandal la validarea ministrului Liviu Pop! O deputată PNL către un senator PSD: Ești un nesimțit

Liviu Pop a primit aviz pozitiv pentru portofoliul Dialogului Social. Audierile au fost însă marcate de o dispută între Cristina Pocora, vicepreşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, şi senatorul PSD Laurenţiu Florian Coca, scrie b1.ro.

Liberalii au votat împotrivă deoarece Pop are "un mandat pur politic", a explicat Pocora.

"La dumneavoastră, doamna Pocora, s-a terminat cerneala când să vă numească (...) Să lăsaţi colegii domnului ministru de la Senat, pentru că dânşii ştiu mult mai mult despre activitatea dânsului", a spus Coca, nemulţumit de întrebările Cristinei Pocora şi ale Claudiei Boghicevici, scrie stiripesurse.ro, citat de b1.ro.

"Să vă fie ruşine, stimate coleg, că aveţi o asemenea abordare faţă de colegi. Asta arată abordarea PSD, văd că n-aţi scăpat de vechile metehne. Să vă fie ruşine", a replicat Pocora, care l-a făcut "nesimţit" pe Laurenţiu Florian Coca.

"Auziţi, oare cine vorbeşte urât acum? (...) Vedeţi că jigniţi de data asta", i-a reproşat senatorul PSD.

"V-am catalogat comportamentul dumneavoastră (...) Stimate coleg, aţi venit aici la audierea unui ministru, nu să faceţi aprecieri despre întrebările noastre. Nu e calitatea dumneavoastră să apreciaţi prestaţia noastră în această comisie", i-a reproşat Pocora.

"V-aţi enervat rău de tot şi nu ştiu de ce. Din cauza cernelii?", a spus Coca.

Liviu Pop a primit, luni, aviz pozitiv pentru portofoliul Dialogului Social din partea comisiilor reunite de Muncă şi pentru Egalitatea de Şanse, cu 21 de voturi "pentru" şi 7 "împotrivă" din partea liberalilor.