Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

SCANDAL în Senat între Putere și Opoziție. VEZI motivul disputei

17-05/06-senat-rzv-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 393 Vizualizari

În ședința de plen de luni a Senatului a izbucnit un scandal uriaș, după ce grupul PSD nu a sesizat senatorii că s-a trecut la votul pe legile organice. Astfel, partidele de Opoziție, PNL, PMP și USR au părăsit sala de plen.

Controversa a plecat de la Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 7/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, lege organică care avea nevoie de majoritate calificată, informează stiripesurse.ro.

La ora 17.00 s-a trecut la votul pe legile organice, dar cei din grupul PSD nu sesizaseră acest lucru. În sală au mai rămas prea puțini senatori pentru a trece o lege organică și astfel aceasta a picat.

Când și-au dat seama de gafa comisă, cei de la PSD au solicitat lista de vot electronic și apoi au cerut reluarea votului. După câteva minute în care și-au chemat colegii înapoi în sala de plen, cei de la PSD au reușit să treacă din a doua încercare legea.

Văzând atitudinea celor de la PSD, opoziția formată din senatorii PNL, USR și PMP au părăsit sala de plen. Pe holurile de la Senat aceștia consultau lista electronică și arătau că PSD-iștii au avut cu 10 senatori mai puțin decât era nevoie pentru a trece o lege organică, la primul vot.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate