Săptămâna care poate schimba scena politică. Se așteaptă sentințele în cazurile Dragnea, Kovesi și Ghiță

Săptămâna care poate schimba scena politică. Se așteaptă sentințele în cazurile Dragnea, Kovesi și Ghiță

În săptămâna care urmează se așteaptă sentințe care pot influența fundamental scena politică, dar și cariera lui Liviu Dragnea și a Laurei Codruța Kovesi.

În 29 mai, ÎCCJ va pronunța sentința în dosarul liderului PSD, Liviu Dragnea. Procurorii au cerut 7 ani de închisoare cu executare în dosarul în care președintele Camerei Deputaților este acuzat de de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals. Nu este exclus ca Dragnea, care a pledat nevinovat și a spus că este o victima a procurorilor anticorupție, să fie achitat.

Dosarul, numit și „Bombonica”, a fost deschis în urma unor sesizări potrivit cărora  două angajate ale Direcției de Protecție a Copilului erau plătite de la buget, dar în realitate munceau pentru organizația Teleorman a PSD.

Liviu Dragnea va afla sentința din Elveția, unde va merge într-o vizită în calitate  de președinte al Camerei Deputaților.

Ne puteți urmări și pe Google News

Miercuri, 30 mai, Curtea Consituțială ar urma să se pronunțe în cazul șefei DNA, ca răspuns la sesizarea făcută de cabinetul Dăncilă privind existenţa unui conflict Guvern – Preşedinte, ca urmare a respingerii de către Klaus Iohannis a cererii de revocare a Codruței Kovesi. La ultima dezbatere, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fost prezent personal la ședința CCR și a susținut punctul de vedere al Guvernului. Toader a explicat  în pledoaria sa în fața judecătorilor constituționali că președintele a invocat „oportunitatea politică” în refuzul de a semna revocarea, iar refuzul este de natură să creeze „un blocaj instituţional”. „Noi am considerat că refuzul preşedintelui de a da curs cererii de revocare din funcţie a procurorului şef DNA, cu motivarea în sensul lipsei de oportunitate a măsurii, este de natură de creeze un blocaj instituţional, prin refuzul revocării, cu consecinţa unui conflict juridic de natură instituţională. Aş mai adăuga faptul că ministrul Justiţiei are autoritate asupra procurorilor pe care i-o conferă articolul 132 din Constituţie, are criteriile de evaluare ale activităţii manageriale, preşedintele României nu are autoritate asupra procurorilor conferită de Constituţie, nu are instrumente de apreciere a activităţi profesionale”, a explicat ministrul.

 

În fine, joi, 31 mai, judecătorii Curții vor anunţa sentinţa în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete. Procurorii DNA au cerut  condamnarea fostului deputat Sebastian Ghiţă la închisoare cu executare apreciind că dosarul este unul de referință pentru corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi lumea politică.