Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Sancţiuni DURE în Liga I! Cluburile insolvente pot primi PENALIZĂRI URIAŞE

Viorel Duru
Autor: | | 0 Comentarii | 204 Vizualizari

Viorel Duru, directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, a declarat, pentru Mediafax, că formaţiile aflate în insolvenţă şi fără plan de reorganizare confirmat de instanţă, pot fi penalizate cu până la 14 puncte în ediţia 2015-2016 a Ligii I.

Cluburile care se regăsesc în această situaţie sunt CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov, dintre cele şapte echipe din primul eşalon aflate în insolvenţă.

"Începând cu acest an, în procesul de licenţiere aplicăm noile sancţiuni. După cum ştiţi, s-a renunţat la sancţiunea cu retrogradarea pentru cluburile în insolvenţă şi s-a introdus depunctarea. Aşa că un club în insolvenţă, fără plan de reorganizare confirmat de instanţă, care aplică pentru licenţa de Liga I, ediţia 2015-2016, va fi penalizat cu 3 puncte la 30 aprilie, iar dacă nu îşi achită datoriile până la 20 mai va fi din nou sancţionat cu 1 punct. Dacă la 30 iunie, dată de referinţă în regulamentul de fair-play financiar pe care îl vom aplica în premieră anul acesta, clubul în cauză are datorii pe care nu şi le achită până la 30 septembrie, va fi sancţionat cu 1 punct. Apoi, un nou termen este 30 octombrie, dată care îi va aduce alte 2 puncte penalizare. Ţinând cont că la fiecare dată se aplică ambele criterii, mai exact datorii către alte cluburi şi datorii către angajaţi, un club în insolvenţă fără plan de reorganizare confirmat poate ajunge la o penalizare totală de 14 puncte", a afirmat Duru. 




Alte articole din categoria: Fotbal intern

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate