Editura Evenimentul si Capital

PSD creşte salariile parlamentarilor. Cât va câştiga Klaus Iohannis

Autor: | | 0 Comentarii | 418 Vizualizari

Preşedintele Klaus Iohannis va avea un salariu de aproximativ 17.000 de lei pe lună, în timp ce senatorii şi deputaţii ar putea să primeasc până aproape de 10.000 de lei în fiecare lună, potrivit noii legi a salarizării unitare care va intra în dezbatere parlamentară.

"Se mai discută despre raportul salarial - între cel mai mic şi cel mai mare salariu din România. Acum este 1 la 15. Partenerii sociali solicită demult 1 la 13. Noi am hotărât să fie 1 la 12. Adică 1 înseamnă salariul minim pe economie, 12 - înseamnă preşedintele României. Dacă discutăm de principiul cel mai legitimat om din ţară - fie că astăzi e Klaus Iohannis, mâine e Radu Tudor, trebuie să aibă cel mai mare salariu. Asta înseamnă ierarhizare. (...) Asta înseamnă legitimare. (...) După preşedinte vine prim-ministrul, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele ÎCCJ. Salariul preşedintelui ÎCCJ, azi, acum în plată este mare. (...) E şi o discuţie - miniştrii sunt puşi pe acelaşi prag cu parlamentarii", a detaliat Liviu Dragnea, care a menţionat că "1" reprezintă 1.420 de lei. 

Cu riscul "de a fi nepopular", preşedintele Camerei Deputaţilor a arătat că indicii în discuţie pentru parlamentari sunt 7, 6 şi chiar 5. 

La finalul guvernării PSD, a menţionat el, salariul minim pe economie va fi de 1.750 de lei.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate