Editura Evenimentul si Capital

Salarii între 2.200 și 4.500 de euro pentru medici. Vezi unde le sunt oferite

Autor: | | 1 Comentarii | 683 Vizualizari

În aceste zile, la Cluj Napoca are loc un târg de joburi pentru personalul sanitar. Sunt așteptate să participe 600 de medici, rezidenți și personal sanitar mediu.

"Avem 14 companii, care recrutează pentru Germania, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, ţările scandinave, Belgia, Olanda şi reprezintă mai multe lanţuri de clinici şi spitale, ajungând undeva la 1.000-1.500 de joburi per total. Avem şi o companie românească, o clinică din Vatra Dornei, care e pentru a doua oară aici. Cel mai mult se caută medici, medici specialişti şi rezidenţi, dar sunt şi posturi pentru stomatologi şi farmacişti", a declarat Bogdan Covaliu, organizatorul evenimentului, citat de Mediafax.

Cele mai căutate specializări de către angajatorii străini sunt medicină de urgenţă, terapie intensivă, radiologie, imagistică şi ginecologie, iar pe lângă salarii, care pornesc de la 2.200 de euro pentru asistenţi medicali, companiile oferă şi pachete de instalare, bilete de avion sau sprijin pentru cei care pleacă împreună cu familia.

Joburile sunt cam 1.500 în total la clinici și spitale din Norvegia, Marea Britanie, Pșanda, Irlanda, Belgia.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 Excluiv EvZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:00 PSD ARE PLANUL ANTI-IOHANNIS: acceptă noua variantă de premier sau VA FI SUSPENDAT! Olguţa a lansat anunţul de BREAKING NEWS 11:48 Tineretul liberal îi face BAGAJELE lui Dragnea și PSD-ului. Care este DESTINAȚIA 11:21 Când s-a produs RUPTURA ÎN PSD? Olguţa a devoalat: „Episodul Plumb - Shhaideh, moment INADMISIBIL” 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 11:03 Mihai Fifor este premierul INTERIMAR. Iohannis anunță CONSULTĂRI cu partidele pentru formarea noului Guvern 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate