Săftoiu îi dă replica lui Băsescu: "Legea era el, Traian Băsescu. Când am înţeles asta, am decis să mă retrag"

Săftoiu îi dă replica lui Băsescu: "Legea era el, Traian Băsescu. Când am înţeles asta, am decis să mă retrag"

După ce fostul preşedinte Traian Băsescu a spus că Adriana Săftoiu a plecat de la Cotroceni în urma unor interceptări telefonice, fosta sa consilieră i-a dat replica şi a povestit episodul la care Băsescu a făcut referire.

"Ei, bine, acea convorbire a avut loc într-o duminică din luna martie, 2007. Era perioada în care Traian Băsescu tuna şi fulgera împotriva PD-ului, care nici de-al naibii nu voia să părăsească guvernarea Tăriceanu, în urma scandalului „bileţelul roz”. În acea duminică, un membru PD, acum membru PNL, coleg cu mine, m-a sunat să mi se plângă de atmosfera dezolantă din PD, de îngrijorarea lor că Traian Băsescu refuză să mai comunice cu ei şi a continuat câteva minute bune în aceeaşi notă plângăcios-disperată. La un moment dat, convorbirea s-a întrerupt brusc. Nu mai ştiu exact cine a sunat înapoi, cert e că s-a încheiat discuţia cu remarca mea. I-am spus acelui membru PD că nu prea e treaba mea să mediez relaţia şi că oricum nu aş avea cum să îi ajut, pentru că Traian Băsescu este dominat de singura lui colaboratoare, Elena Udrea. A doua zi, Traian Băsescu mi-a reproşat exact acest cuvânt: a domina. Cum mi-am permis să spun asta? E adevărat, atunci nu existau atâtea dovezi câte s-au adunat la finalul celor 10 ani de mandat. Dar, pentru mine, erau suficiente ca să înţeleg raportul de forţe", a scris Adriana Săftoiu într-un text publicat pe adevarul.ro.

Săftoiu a adăugat interceptarea unor persoane care nu fac obiectul unei anchete reprezintă o încălcare flagrantă a drepturilor omului.

"L-am întrebat atunci de unde ştie ce am spus. Răspunsul era deja clasic: căzusem pe interceptare. Interceptare? am întrebat, neştiindu-mă vinovată de vreo faptă care să aducă atingere siguranţei sau securităţii naţionale. Mi-a răspuns că nu eu eram interceptată, ci colegul. Până în ziua de astăzi, nici eu, nici colegul nu am fost chemaţi de vreo instituţie a statului să dăm socoteală de vreo faptă de natură penală. Mi-a spus că nu are dubii asupra veridicităţii convorbirii. Nu doar că citise, dar şi ascultase! E legal? Mă îndoiesc, cum m-am îndoit şi atunci. Să interceptezi convorbirile unor persoane care nu fac obiectul niciunei anchete, înregistrările să ajungă pe masa şi la urechile unui decident politic constituie o încălcare flagrantă a drepturilor omului. Mă îndoiesc că doar eu şi colegul eram abuzaţi de sistem, la cererea „celui mai bine informat” personaj politic", a mai povestit Adriana Săftoiu.

Ne puteți urmări și pe Google News