S-a decis cine va fi mâna dreapta a lui Gabriela Firea

S-a decis cine va fi mâna dreapta a lui Gabriela Firea

Sorin Chiriţă, administratorul special al RADET, a fost declarat admis, în urma interviului, pentru ocuparea postului de administrator public al Municipiului Bucureşti, potrivit unui anunţ postat pe site-ul PMB.

Sorin Chiriţă a obţinut nota 95,66 la interviu. Contestaţiile se pot depune în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării (31 mai, ora 12,30). Chiriţă a fost singurul candidat, dintre cei patru înscrişi, declarat admis, în urma probei scrise pentru funcţia de administrator public al Municipiului Bucureşti.

La proba scrisă, rezultatele au fost următoarele: Sorin Chiriţă (74,50), Bogdan Alexandru Suditu (31,83), Marian Pavel Popoacă (14,76), Constantin Drăgan (6,66). Potrivit unei prezentări postate pe site-ul personal (www.sorinchirita.ro), Sorin Chiriţă s-a născut în Constanţa, pe 20 mai 1978. El este licenţiat în ştiinţe economice, psihologie şi drept. Are un masterat în drept şi este absolvent de studii postuniversitare de specializare în management. De asemenea, este absolvent al unor cursuri de management al infrastructurilor critice, dezvoltare regională durabilă, evaluarea proprietăţilor imobiliare, achiziţii publice, managementul proiectelor, urbanism, evaluarea proiectelor, mediere şi psihopedagogie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Printre funcţiile deţinute de acesta de-a lungul anilor se numără: economist şi director executiv al Centrului pentru Formare Profesională şi Dezvoltare Regională; director general al Institutului pentru Dezvoltarea Resurselor Umane; coordonator al Polului Naţional de Creştere Constanţa (ADR Sud-Est); coordonator dezvoltare urbană Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (ADR Sud-Est); preşedintele Consiliului de Administraţie Provizoriu al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti - RADET.

Din data de 11 octombrie 2016, a devenit administrator special al RADET, aflată în insolvenţă.