Rușinea este un sentiment înălțător în sensul direct al cuvîntului – te înalță, te extrage din situația rușinoasă, te diferențiază de ea.
Rușinea, ca și lacrima, curăță murdăria omenească din cel care s-a murdărit. Fericiți cei care sînt capabili să se rușineze! La noi, politica a suprimat organul rușinii pentru cei mai mulți dintre cei loviți de morbul ei.
Rușinea este sentimentul adecvării la inadecvabil, este momentul de chin al acceptării inacceptabilului, este zvîrcolirea nucleului tare al ființei cînd învelișurile ei acceptă neființa. Locul ei este în substratul subiectivității (G.Agamben) și este, pe cît de puternică, pe atît de discretă. Rușinea se trăiește interior, cu anumite semne exterioare, desigur, dar fără strigăt, fără gesticulație demonstrativă, fără program politic. În nici un caz, rușinea nu se trăiește cu declarații la televizor ori în piață, urcat pe-un tomberon. De asemenea, rușinea este reacția emotivă a conștiinței și nu poate fi concepută în afara ei. Așa cum nu există rușine exhibată (dacă rușinea apare ca un spectacol, atunci nu mai e rușine, ci prost gust ori escrocherie), nu există nici rușine pentru inconștienți, iresponsabili sau amorali. Subiectivitatea acestor oameni este fie suficient de groasă ca să nu permită nici o insinuare a rușinii, fie inexistentă, așa încît rușinea nu apare pentru că nu are după ce să se ascundă.
Nebuloasă și urît mirositoare este toată povestea amestecului familiei președintelui cu clanul interlop Bercea. Aștept și eu, un pic întristat recunosc, verdictul justiției. Dar ceea ce mi se pare de nesuportat este spectacolul rușinării care curge neîntrerupt la televizor. Puzderia de instanțe morale și de luptători anti-corupție mă uluiește – ai zice că România e cea mai puritană țară din lume cînd vezi atîta indignare. Și, mai ales, cînd vezi cît de mulți oameni declară că le e rușine, ai zice că sîntem o nație de călugărițe. Să enunți public rușinea pare, uneori, o dovadă de bun-simț. Dar dacă o enunță nerușinații patenți, atunci e de-a dreptul grotesc.Nu cred deloc în cei care se perindă pe la televizor zilele acestea și zic că le e rușine cu Traian Băsescu. Nici în cei care umplu rețelele de socializare cu declarații ori cu grafii agresive prin care țipă urbi et orbi că le e rușine – ei sînt publicul isterizat al celor de la televizor.
Ne puteți urmări și pe Google News
Există, din cîte am putut constata în ultimii ani, cîțiva experți naționali în rușine. Ei ne spun cînd țării îi e rușine și cînd nu, cînd obrazul României roșește și cînd nu, cînd străinii se uită urît la noi și cînd nu. Ei bine, ei sînt, de fapt, nerușinații, ei sînt exact cei care nu pot avea rușine. Ei se pronunță asupra unui subiect pentru care nu sînt deloc echipați interior. Rușinea manipulată politic este, de fapt, un spectacol hîd al dezumanizării, o nerușinare mutilantă. Rușinea la ordin este o rușine! Celor cărora le e rușine cu Băsescu, cu Udrea ori cu acoliții lor și nu le e rușine cu Ponta, cu Tăriceanu ori cu Voiculescu, și invers, se rușinează la ordin. Cei care strigă că le este rușine cu Băsescu după mizerabila afacere Bercea Mondial (în care, pînă acum, nu avem nici o dovadă că președintele a fost implicat altfel decît prin evocarea numelui său între protagoniști) și au fost uimitor de tăcuți în cazul plagiatului lui Ponta (faptă comisă de zglobiul premier socialist cu mînuța lui), nu sînt ființe libere, ci agenți de propagandă. Rușinea nu are nici o legătură cu ceea ce fac ei.
Dacă ești un om cu ființa întreagă, lista rușinilor românești e lungă, lungă de tot, insuportabil de lungă. Ea poate fi simțită doar de cei care nu participă, seară de seară, la interminabilele meciuri din campionatul de politică românească. Rușinea secvențială și trăită insurgent, la Antena 3, este o treabă politică. Este, de fapt, o rețetă știută de brokerii puterii politice de cînd lumea: manipularea celor mai puternice sentimente omenești (rușinea este printre ele) în scopul tranșării luptei pentru putere în stat.
Cînd PNL, de pildă, a decis că trebuie să ceară simultan demisiile lui Traian Băsescu și lui Victor Ponta era pe punctul de a face un gest cu substanță morală, chiar dacă ar fi fost neclar din punct de vedere politic. Cînd s-a răzgîndit și a decis să-l lase pe Ponta pentru mai tîrziu și să ceară doar demisia lui Băsescu, PNL a revenit la politica clară. La politica rușinii, cea de zi cu zi. La rușinea după calendar. Azi e ziua rușinii de Băsescu. Ziua rușinii de Ponta nu a venit. Ne spune PNL cînd va veni. Nu-i vorbă, liberalii au o anume ușurință în privința rușinării – au trecut sprintenel peste multe rușini în ultimul timp. Scurtul amor cu Becali, Voiculescu și Stănescu, de-odată sau separat, nu a șocat simțul rușinii marelui partid istoric. Nici apărarea cu sîrg a lui Ponta în scandalul plagiatului nu le-a creat vreo jenă dintre cele ce țin de spectrul rușinii. Cît despre PSD, ce-ar mai fi de zis? Tema rușinii este la ani lumină distanță de pesedism.
Ce vreau să spun este că discursurile despre rușine ale politicienilor, dar și ale chibiților politici numiți fie analiști, fie telespectatori fideli, electorat captiv ori alegători siguri, sînt rușinoase. Acei români care sînt băgați în politică pînă-n gît, fie făcînd-o, fie comentînd-o zilnic, cu ardoare, fie trăind-o pătimaș de pe marginea canapelei din fața televizorului seară de seară, nu au cum să mai simtă rușine din pricini politice, așa cum peștele nu se poate rușina de apă ori pasărea nu se poate rușina de aer. Ei se pot simți enervați sau vinovați, revoltați sau jigniți, triști sau veseli, înselați sau confirmați, dar niciodată rușinați. Rușine din pricini politice pot simți doar cei care sînt departe de politică și, văzînd din cînd în cînd ce se întîmplă pe-acolo, se felicită că țin distanța. Ei sînt România normală, neatinsă de virusul politic, cel care ucide rușinea. În ei stă, de altfel, și speranța însănătoșirii noastre. Dar, despre asta, cu altă ocazie.
Cît privește afacerea Băsescu – Bercea, chestiunea nu are de-a face cu rușinea. Aici e vorba despre stat, instituții și proceduri înainte de orice și povestea trebuie deslușită rapid cu insturmentele legii. Restul e propagandă. Rușinoasă.
Recomandările noastre
