Rusia șterge urmele crimei: baza secretă de fabricare a novichokului din atentatul Skripalilor a fost distrusă

Rusia șterge urmele crimei: baza secretă de fabricare a novichokului din atentatul Skripalilor a fost distrusă

Presa britanică a anunțat distrugerea pe ascuns a bazei secrete ruse din Shikhany, facilitatea unde se produce Novichok, substanța cu care s-a produs atacul chimic și tentativa de asasinat împotriva lui Serghei Skripal și a fiicei sale Irina la Salisbury, în Marea Britanie.

Distrugerea a avut loc în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, 28/29 aprilie. Baza de cercetare a agenților neurotoxici și armelor chimice din sudul Rusiei fusese desemnată de către șeful intelligence-ului britanic, Sir Mark Sedwill, drept sursa în care s-a produs agentul Novichok care a fost utilizată de agenții ruși ce au executat operațiunea de asasinare a fostului dublu agent rus al GRU și britanic, al MI6.

Vladimir Putin și-a șters urmele înainte ca investigatorii din Organizația de interzicere a armelor Chimice – OPCW – să ajungă să viziteze facilitatea în investigația pe care o fac legată de tentativa de asasinat a lui Skripal pe pământ britanic. Distrugerea bazei și nivelarea terenului unde aceasta se afla a avut loc după 10 ani de când aceasta produce arme chimice inclusiv agentul neurotoxic acuzat ca fiind utilizat pentru a-l elimina pe Skripal, într-un atac eșuat din care atât agentul dublu cât și fiica sa și-au revenit miraculos. Asta în ciuda angajamentelor internaționale ale Rusiei care trebuia să distrugă toate depozitele de arme chimice și să nu mai producă altele noi.

Reacția e cu atât mai cinică cu cât între Marea Britanie și Rusia a intervenit o dispută legată de sursa substanței neurotoxice, confirmată de către OPCW. Vizita și ridicarea unor mostre de la baza Shikhany ar fi închis cercul definitiv privind proveniența și responsabilitatea pentru atac. Disturgerea bazei este cu atât mai incriminantă pentru Rusia lui Putin cu cât astăzi distrugerea laboratoarelor devine similară unei recunoașteri a vinovăției. Convenția de interzicere a Armelor Chimice permitea vizita site-ului dar viteza de obținere a autorizației părții ruse a fost mai înceată decât distrugerea de către Rusia a facilității.

Mișcarea șoc a fost dezvăluită lumii chiar de către mass media de stat rusă, care l-a citat pe Andrei Tatarinov, primarul orașului militar secret Shikhany, care a revelat că toate clădirile au fost demolate și resturile sunt introduse în furnale de înaltă temperatură pentru a fi arse. De asemenea, resturile acestei proceduri sunt stocate într-o zonă specială, într-un site în pământ. Scopul operațiunii ar fi eliberarea și sterilizarea zonei unde se afla institutul pentru a face loc altor facilități de producție.

Baza de la Shikhany, aflată la 1000 km sud de Moscova, era un laborator al Institutului de Stat pentru Cercetare Științifică și Tehnologică în Chimie Organică al Rusiei și avea 200 de angajați, plasați în acest oraș militar secret încă din perioada Războiului Rece. Baza s-ar fi distrus singură după ce Rusia a anunțat că a distrus și ultimele resturi ale rezervelor de arme chimice de distrugere în masă anul trecut, motivează oficialii ruși această operațiune secretă și intempestivă.

Interesant este că acest modus operandi e unul cunoscut și utilizat de către Rusia în mod repetat. Este și cazul lansatorului de rachete sol-aer de tip Buk care a fost utilizat pentru doborârea zborului Malaysia Airlines Flight 17 (MH17/ MAS17) de la Amsterdam la Kuala Lumpur, la 17 iulie 2014, în timp ce zbura deasupra Estului Ucrainei, zbor în care și-au pierdut viața 283 pasageri și 15 membri ai echipajului. Aparatul Boeing 777-200ER a fost pierdut lângă Hrabove în regiunea Donetsk, ocupată de forțele ruse și pro-ruse.

Investigația Boardului pentru siguranța aviației olandez - DSB a concluzionat că atât echipa rusă cât și Buk-ul cu care s-a tras au revenit în Rusia în noaptea următoare iar lansatorul a fost tăiat în bucăți și distrus, topit practic după tăiere, în timp ce unitatea care a efectuat tragerea, și ea identificată, a fost decimată, a dispărut din nomenclatorul Armatei ruse și a fost împărțită în 7 zări, oamenii fiind mutați în diferite alte unități de pe tot cuprinsul Federației Ruse pentru a nu mai fi identificați vreodată. Numele lor este, însă, cunoscut.

În plus, și resturile relevante ale aeronavei doborâte au fost preluate și transportate în Rusia pentru a fi topite, înainte ca investigația să poată avea loc pe teren și să se poată proba dincolo de orice dubiu responsabilitatea Rusiei în acest caz. Bellingcat, site-ul de investigație britanic, a stabilit, pe baza pozelor din satelit, că este vorba despre Buk 332 al Brigăzii anti-aeriene 53 a Armatei ruse, cu baza la Kursk. În iulie 2015, rezoluția propusă de Malaesia Consiliului de Securitate al ONU pentru a-i trage la răspundere pe cei vinovați de doborârea avionului a obținut majoritatea dar a primit veto-ul rus care a încheiat această încercare. Un alt gest echivalent cu recunoașterea vinei, dacă tot sugerau autoritățile ruse că ar fi vorba despre ucraineni care au doborât avionul sau că un asemenea lansator ar fi fost furat de separatiștii pro-ruși de la ucraineni pentru a efectua tragerea.

 

Ne puteți urmări și pe Google News