O stradă cu numele capitalei României a fost inaugurată la Strasbourg

O stradă cu numele capitalei României a fost inaugurată la Strasbourg

Primarul, Sorin Oprescu, a inaugurat la Strasbourg o stradă cu numele capitalei României, în cadrul vizitei de două zile pe care a făcut-o în oraşul francez, la invitaţia omologului său, Roland Ries.

Rue de Bucarest se află în cel mai nou cartier din Strasbourg, parte a proiectului de urbanizare a zonei adiacente Rinului, la frontiera dintre Franţa şi Germania, scrie Mediafax.

"Cu prilejul prezenţei sale în Alsacia, primarul general Sorin Oprescu va depune o coroană de flori la bustul generalului Bethelot, şeful Misiunii Militare Franceze în România în timpul Primului Război Mondial, al cărui centenar se marchează în acest an. Generalul Bethelot este cetăţean de onoare al României şi fost guvernator militar al oraşului Strasbourg", se arată în anunţul publicat pe site-ul Consulatul General al României la Strasbourg.

La inaugurarea străzii au fost prezenţi şi membrii ai corpului diplomatic şi europarlamentari români.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Astăzi (luni - n.r.), mai mult poate că niciodată, a sosit vremea colaborării între oraşe şi regiuni. Noul proiect de urbanism ce vizează integrarea comunităţilor aflate pe cele două maluri ale Rinului într-o metropolă transfrontalieră - pentru care va felicit - nu face decât să confirme această realitate", a transmis Sorin Oprescu, într-un comunicat.

"Oraşele noastre, Bucureşti şi Strasbourg, deşi străbătute de istorie, nu trebuie privite că muzee; avem nevoie de dezvoltare, avem nevoie să răspundem noilor provocări, fără a pune în pericol trecutul dar, totodată, fără a ne periclita viitorul", a declarat primarul oraşului Strasbourg.