Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Românii stabiliți în străinătate pot divorța la orice Judecătorie din țară

Autor: | | 1 Comentarii | 1031 Vizualizari

Curtea Supremă a decis, definitiv, că românii care au lucrează în străinătate sau au domiciliul în altă țară, POT DIVORȚA, la orice Judecătorie de pe teritoriul României.

Evenimentul Zilei vă prezintă decizia instanței, rămasă definitivă.

Decizia nr. 1250/2016

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Rădăuți sub nr. x/285/2015, reclamanta A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu B., să dispună desfacerea căsătoriei din culpă comună, stabilirea locuinței minorului C., născut la dala de 18 aprilie 2005, la domiciliul său, încredințarea minorului spre creștere și  educare către aceasta, exercitarea autorității părintești în comun, obligarea pârâtului la plata, în favoare minorului, a unei pensii de întreține în sumă de 500 euro lunar, raportat la veniturile pe care acesta le realizează și revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile, art. 379 alin. (1), art. 383, art. 397, art. 400 și art. 402 C. civ. și art. 453 C. proc. civ.

La data de 05 ianuarie 2016, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând admiterea, în parte, a acțiunii, în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, stabilirii locuinței minorului la domiciliul său și obligării reclamantei la plata în favoarea copilului a unei pensii de întreținere lunare de 300 euro.

Prin Sentința civilă nr. 49 din 11 ianuarie 2016, Judecătoria Rădăuți a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Rădăuți a reținut că din ancheta socială efectuată la domiciliul părților, reiese faptul că reclamanta se află împreună cu soțul și cu copiii în Belgia, Bruxelles din anul 2000. Or, potrivit dispozițiilor art. 915 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în cererile de divorț, dacă nici reclamantul și nici pârâtul, nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

Prin Sentința civilă nr, 1641 din 01 martie 2016, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria sectorului 5 al municipiului București, a reținut următoarele:Părțile nu au domiciliul comun în sectorul 5, iar în prezent, atât reclamanta, cât și pârâtul locuiesc în străinătate, în Belgia, potrivit actelor de identitate depuse la dosar.

Potrivit art. 914 alin. (2) [după republicare 915 alin. (2)] din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dacă nici reclamantul, nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei Sectorului 5.

Prin urmare, legiuitorul a recunoscut părților posibilitatea de a alege orice judecătorie de pe teritoriul României, transformând astfel competența teritorială în materia divorțului cetățenilor cu domiciliul în străinătate, din exclusivă în facultativă, necompetența devenind de ordine privată.

Astfel, conform prevederilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ.-, "necompetența este de ordine publică (...) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Este reglementată astfel competența teritorială exclusivă care privește situațiile în care cererea trebuie introdusă la o anumită instanță, iar părțile nu ar putea conveni să se judece la o altă instanță.

Or, în cuprinsul art. 915 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, legiuitorul dă în mod expres părților posibilitatea de a înlătura competența Judecătoriei Sectorului 5 București, fără a circumstanția în vreun fel condițiile în care ar putea face acest lucru. În această situație, nu mai este întrunită una dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 129 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă pentru ca o competență teritorială să fie exclusivă, aceea ca părțile să nu aibă posibilitatea de a înlătura competența instanței stabilite de lege.

Potrivit art. 130 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată, nu și de către instanță din oficiu.

În consecință, competența instanței sesizate de către reclamant cu o cerere de divorț în ipoteza în care niciuna dintre părți nu are locuința pe teritoriul României poate fi înlăturată doar de către pârât.

În cauză, voința reclamantei de a se judeca la Judecătoria Rădăuți a devenit evidentă odată cu introducerea acțiunii pe rolul acelei instanțe, iar pârâtul a acceptat tacit competența chiar prin întâmpinare, neinvocând excepția necompetenței teritoriale.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte reține următoarele: În mod corect, ambele instanțe au identificat incidența în cauză a dispozițiilor art. 915 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care reglementează competența teritorială a instanței căreia i-ar reveni atributul soluționării unei cereri de divorț, în ipoteza în care ambele părți nu (mai) au locuința în România.

Conform dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

Ceea ce a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență a fost interpretarea diferită pe care instanțele au conferit-o naturii juridice a normei de competență teritorială reglementată de dispozițiile art. 915 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă precum și noțiunii de acord din conținutul aceluiași text legal amintit.

În ceea ce privește natura juridică a normelor de competență teritorială reglementate de art. 915 din Legea nr. 134/2030 privind Codul de procedură civilă, în materia divorțului, acestea sunt de ordine publică, iar competența teritorială nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate în cadrul acestui articol, fiind obligat să aleagă instanța competentă, în funcție de ordinea reglementată de acest text.

În același sens, din coroborarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care reglementează excepția de necompetență, cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care reglementează alegerea de competență, ultimul interpretat per a contrario, rezultă că, în materia divorțului, competența teritorială este una exclusivă.

Prevederile art. 915 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă reglementează stabilirea competenței teritoriale în cazul în care niciunul dintre soți nu mai are o locuință în România, dar instanțele române sunt, totuși, competente să soluționeze divorțul.

În acest sens, textul art. 915 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă se corelează cu norma europeană, deoarece, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE nr. 2201/2003 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești (numit și Bruxelles II bis), competența teritorială internațională poate fi stabilită și pe criteriul cetățeniei, indiferent dacă soții sau vreunul dintre ei mai au sau nu o locuință pe teritoriul statului membru ai cărui cetățeni sunt.

Mai exact, instanțele din România sunt competente să judece cererea de divorț dintre doi cetățeni români, chiar dacă, la data sesizării instanței, niciunul dintre aceștia nu mai are reședința obișnuită în România, criteriul unic de determinare a acestei competențe fiind acela ca, la data introducerii cererii de divorț, soții să fie cetățeni ai statului român.

O altă problemă de drept care a determinat ivirea prezentului conflict de competență este reprezentată de interpretarea diferită a noțiunii de acord, utilizată de legiuitor în textul art. 915 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Prin acord se înțelege manifestarea de voință a două sau mai multor persoane exprimată cu intenția de a produce efecte juridice, iar exteriorizarea hotărârii de a încheia acordul reprezintă, în această ipoteză, relevanță juridică deosebită, întrucât, numai în prezența acestuia, poate fi vorba despre existența consimțământului.

În considerarea art. 130 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care reglementează modul de invocare a excepției de necompetență, acest acord poate interveni fie anterior sesizării instanței, fie ulterior, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe sesizate sau chiar la acest termen, la momentul procedural la care instanța își verifică competența de soluționare a cauzei.

Consimțământul reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia un acord juridic. Consimțământul este voința declarată, elementul extern al voinței juridice.

Plecând de la definițiile expuse, atât jurisprudența, cât și doctrina au fost constante în a aprecia că manifestarea de voință trebuie să fie una neechivocă, clară și exteriorizată. Manifestarea tacită de voință nu poate produce efecte juridice decât în măsura în care legea prevede în mod expres această modalitate.

În consecință, în ipoteza în care, într-o acțiune de divorț, niciuna dintre părți nu are locuința în țară, acestea pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, însă, în absența unui astfel de acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5, București.

Astfel, pentru ca alegerea de competență a părților să producă efectul extinderii competenței în favoarea instanței alese de acestea, este necesar ca înțelegerea părților să fie expresă, indiferent că este exprimată în formă scrisă, caz în care, din cuprinsul său, este necesar să rezulte explicit opțiunea pentru o anumită instanță, iar aceasta să fie determinată în chiar cuprinsul convenției, sau verbală, exprimată oral în fața instanței de judecată.

Ceea ce este esențial este natura expresă a convenției părților, respectiv ca, din cuprinsul său, să rezulte explicit opțiunea pentru o anumită instanță. Opțiunea poate fi exprimată într-o clauza atributivă de competență inserată în acord, înțelegere, convenție ori într-o convenție separată. Este posibilă și o convenție verbală, însă doar în cazul litigiilor născute, ceea ce înseamnă, per a contrario, că, anterior declanșării unui litigiu, convenția poate fi încheiată doar în formă scrisă.

În litigiu dedus judecății, la momentul sesizării instanței, părțile nu mai locuiau pe teritoriul României, acestea având reședința stabilită pe teritoriul Belgiei, reclamanta A. având reședința în Belgia, Boulevard D., Bruxelles iar pârâtul B., reședința în Belgia, Bruxelles, Avenue E., așa cum chiar Judecătoria sectorului 5 București a reținut.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu a rezultat existența unui acord expres al ambelor părți prin care să fie manifestată intenția de sesizare a unei anumite instanțe. Acest acord nu a fost manifestat nici verbal în fața primei instanțe sesizate - Judecătoria Rădăuți.

Simpla alegere a instanței de către reclamanta A., prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Rădăuți, și absența invocării excepției necompetenței teritoriale de către pârâtul B. prin întâmpinare, nu pot echivala cu acordul de voință al părților reglementat în cuprinsul art. 915 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, întrucât, în virtutea argumentelor expuse, manifestarea tacită de voință nu poate produce efecte juridice decât în măsura în care legiuitorul a prevăzut în mod expres aceasta. În această situație, însă, legiuitorul nu a reglementat o astfel de posibilitate, iar neinvocarea excepției poate fi determinată de absența unei apărări calificate, necunoaștere, omisiune, etc. fără semnificație juridică a alegerii de competență.

În aplicarea principiului exceptio est strictissimae interpretationis (excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare), nu se poate interpreta că, în cauza dedusă judecății, absența invocării excepției necompetenței teritoriale de către pârât echivalează cu manifestarea tacită de voință, în sensul alegerii instanței competente teritorial.

Reiese deci, că în cazul normelor de competență absolută, nu se poate deroga prin acordul tacit al părților dedus de judecător de la caz la caz, impunerea acestui acord fiind o opțiune a legiuitorului, ce nu poate fi "amendată" pe cale pretoriană. Mai mult, nu se poate reține că legiuitorul a impus necesitatea existenței unui acord scris sau verbal în pricinile privitoare la bunuri (a se vedea în acest sens dispozițiile art, 126 C. proc. civ. - "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot sa dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când aceasta competență este exclusivă"), dar nu a prevăzut necesitatea unui asemenea acord în cazul litigiilor referitoare la persoane, cum este cazul divorțului reglementat de art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

În plus, termenul de "acord" utilizat de legiuitor în textul art. 915 alin. (2) desemnează sau poate fi asimilat, de principiu, înțelegerii reglementate de art. 5 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1259/2010, potrivit căruia soții pot conveni să aleagă legea aplicabilă divorțului și separării de corp.

Or, sub aspectul respectării condițiilor de formă, norma europeană stabilește că acest acord trebuie încheiat în scris, datat și semnat de ambii soți. În același sens, orice comunicare sub formă electronică, ce permite consemnarea durabilă a acordului, este considerată ca reprezentând o formă scrisă, însă atunci când legea statului membru participant, în care ambii soți își au reședința obișnuită la data încheierii acordului, prevede condiții formale suplimentare pentru asemenea acorduri, se aplică aceste condiții.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect divorț, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect divorț, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Definitivă.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate