Editura Evenimentul si Capital

Scandalul ȘCOLILOR în limba ROMÂNĂ din UCRAINA. Românii cer ajutorul Înaltului comisar OSCE pentru minorități

Autor: | | 20 Comentarii | 3011 Vizualizari

Comunitatea românească din Ucraina a adresat o scrisoare deschisă Înaltului comisar al OSCE pentru minorităţile naţionale, Lamberto Zannier, solicitându-i ajutorul în problema îngrădirii dreptului minorităţii române de a studia în limba maternă, a relatat luni portalul BucPress.

Scrisoarea a fost înmânată în aceeaşi zi misiunii OSCE în regiunea Cernăuţi, conform sursei citate de Agerpres.

Potrivit textului scrisorii, unele „şcoli cu predare în limba română în localităţile româneşti din ţinut au câte 100-200 de ani şi au desfăşurat dintotdeauna - în toate perioadele - procesul de învăţământ în limba română, chiar şi în vremea regimurilor totalitare, şi nimeni nu a îndrăznit să anuleze limba maternă în şcoli pentru cetăţenii loiali". 

Reprezentanţii ONG-urilor şi presei de limba română din Ucraina consideră că art. 7 al noii legi a educaţiei - articol care vizează învăţământul în limbile minorităţilor naţionale - încalcă mai multe prevederi din Constituţia Ucrainei, ceea ce conduce la asimilarea lingvistică a minorităţilor naţionale din Ucraina. 

„În Ucraina vor înceta să mai funcţioneze şcoli cu predare în limba minorităţilor naţionale, ceea ce este o încălcare brutală a (...) obligaţiilor internaţionale ale statului ucrainean în domeniul drepturilor minorităţilor naţionale', se menţionează în mesaj. 

Etnicii români din Ucraina cer păstrarea şcolilor cu predare în limba română, în care să fie studiată, în acelaşi timp, într-o proporţie suficientă, şi limba ucraineană. 

Minoritatea română din Ucraina cere „insistent" înaltului comisar al OSCE pentru minorităţile naţionale să se implice în apărarea „drepturilor constituţionale ale cetăţenilor ucraineni vorbitori de limba română în etapa când legea votată de Rada Supremă (parlamentul unicameral) nu a fost încă semnată de preşedintele Ucrainei". 

Printre semnatari se numără Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, director general al editurii „Alexandru cel Bun", Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, preşedintele Centrului cultural român „Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuţi, Aurica Bojescu, responsabilă a Asociaţiei interregionale „Comunitatea românească din Ucraina", Vasile Bâcu, preşedintele societăţii pentru cultura românească "Mihai Eminescu", Ilie T. Zegrea, preşedintele Societăţii scriitorilor români din Cernăţi, Nicolae Toma, preşedintele Societăţii jurnaliştilor români independenţi din regiunea Cernăuţi, Iurie Levcic, preşedintele Centrului bucovinean de artă pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti din Cernăuţi, Marin Gherman, preşedintele Centrului Media BucPress, Mircea Pilat, preşedintele Asociaţiei ştiinţifico-pedagogice "Aron Pumnul" din Ucraina etc. 

Potrivit Radio Cernăuţi, comunitatea românească din Cernăuţi s-a adresat în mod oficial şi guvernatorului regiunii Cernăuţi, Oleksandr Fişciuk, cu rugămintea de a interveni în situaţia creată.

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate