Românii ar putea intra în FALIMENT mai devreme

Românii ar putea intra în FALIMENT mai devreme

Legea prin care termenul de aplicare a insolvenţei persoanelor fizice va fi 30 septembrie 2016, şi nu 1 ianuarie 2017, va intra astăzi la votul final, în plenul Camerei Deputaţilor. În luna decembrie a anului trecut, Guvernul decisese să amâne aplicarea legii cu un an.

"Legea este pe ordinea de zi a plenului Camerei. Noi vrem să intre în vigoare la 30 septembrie, depinde de cât de repede va considera Preşedintele României că trebuie să o promulge, în 20 de zile sau mai devreme", a declarat pentru Economica.net Ciprian Nica, deputat PSD, vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, ultima comisie care a dezbătut proiectul de lege.

Legea insolvenţei persoanelor fizice prevede ca orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să îşi poată reeşalona datoriile pe baza unui plan de redresare financiară pe o perioadă de cinci ani.

În procedura insolvenţei se suspendă executarea silită şi se stopează calculul de dobânzi/ penalităţi. După insolvenţă, debitorul persoană fizică de bună credinţă poate rămâne în posesia bunului imobil care este adus în garanţie la creditul angajat. 

Ne puteți urmări și pe Google News

În cadrul procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, debitorul rămâne cu garanţiile în proprietate dacă respectă planul de rambursare ce prevede acoperirea a cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor. Instanţa poate dispune ca debitorul să fie eliberat de datorii în cadrul procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active, după lichidarea de active şi efectuarea de plăţi către creditori.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în 26 iunie 2015. La câteva zile după, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a modificat termenul de intrare în vigoare a acesteia, noul termen propus fiind 30 septembrie, în loc de 31 decembrie 2016.