Editura Evenimentul si Capital

România: o țară ocupată de politicieni. Ultima năvălire barbară!

Florian Bichir
Autor: | | 3 Comentarii | 1823 Vizualizari

Văd din ce în ce mai des dezbateri despre rolul intelectualității în societate. Despre implicarea lor în problemele Cetății.

 Unii sunt pentru, alții împotrivă. Oricum, ca un răspuns la câteva afirmații ale lui Andrei Pleșu, Cozmin Gușă nu s-a ferit să spună că intelectualii de astăzi sunt „intelectuali inutili”. Nu vin cu soluții, doar aruncă o temă de dezbatere, după care se retrag. Ceea ce nu este departe de adevăr. Puțină lume știe că în perioada interbelică au existat același tip de frământări. Pionierul romanului modern, Camil Petrescu, nu a scris doar faimosul roman „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Ucenic al profesorul de filosofie P.P. Negulescu, Petrescu a publicat în 1924 un tratat filozofic extraordinar: „Noocrația necesară”. Titlul vine de la termenul NOOCRAȚÍE - Dominație a intelectualității; tip de stat condus de intelectuali. [Gen. -iei. / fr. noocratie, cf. gr. noos – spirit, kratos – putere]. Nu mă dau autocunoscător și trebuie să recunosc că am descoperit cartea la insistențele regretatului scriitor Corneliu Leu, al cărui asistent universitar am fost o perioadă la SNSPA. Fascinat de temă, Corneliu Leu a și publicat în 2008 o carte – din păcate într-un tiraj redus – „Despre meritocrație”. Lucrarea nu a avut evident niciun ecou. Exact ca astăzi când cei care se ocupă de politică nici n-au auzit că, pe lângă sforării, corupție, camarilă, manipulare de imagine și de servicii secrete, mai există și o disciplină, sau o specie a disciplinei, care chiar se cheamă „Filosofie Politică”.

După cum remarcă Dragoș Sdrobiș în „O identitate disputată în România interbelică: intelectualul”, Paul Zarifopol îi numea pe intelectuali: „specia care se îndoiește”. Naiv, Camil Petrescu editează un săptămânal care trebuia să trezească conștiința intelectualilor. „Săptâmâna muncii intelectuale și artistice” (ianuarie – martie 1924). Ba mai mult, după cum explică Sdrobiș, Petrescu este printre primii care schițează portretul intelectualului, care, pe lângă apărarea principiilor democratice, ar trebui să devină inițiator al transformării sociale și al dezvoltării comunitare. După 11 numere, săptămânalul dădea faliment! Până să ajungem însă la „Noocrație”, cred că în România trebuie introdusă la toate nivelele meritocrația. Meritocrația este un termen inventat în 1958, de Michael Young, în lucrarea „Răsaritul Meritocrației” și reprezintă o formă de guvernare bazată pe acea gândire care apreciază meritul personal. În fapt,

Young s-a inspirat din termenul de „aristocrație” prin care Aristotel definea „conducerea de către cei mai buni, ale căror virtuți îi aduc la putere”, în contrast cu termenul de „oligarhie” care însemna „conducerea de către un grup mic care a pus mâna pe putere”.

Conform meritocrației, toate funcțiile ierarhice și pozițiile sociale sau politice trebuie să fie obținute numai pe baza meritului și în virtutea ideii că, oriunde ajungi pe scara socială, în vârful obștii sau la baza ei, acela este locul unde trebuie să fii. Loc pe care îl poți obține sau depăși prin merit.

O teorie admirabilă, dar care, din nefericire, nu funcționează în România. Ați văzut dumneavoastră pe cineva - poate cu mici excepții, care nu confirmă regula - avansat pe merite? Ajuns în Parlamentul României, ocupând funcții publice pentru că a meritat? Sau pentru că este „omul lui ăla”, „băiatul lui tata”, „nepotul lui...”, „sponsorul lui...”?

Nu știu de ce, dar România pare o țară liniștită, peste care s-a suprapus o gașcă de profitori, care fac cu schimbul la conducere. Diferențele ideologice sunt simple pretexte, pentru că ei nu au ideologie, ci numai o sete incredibilă de a aduna averi, de a se căpătui.

Meritocrația nu poate funcționa într-o Românie captivă în care funcționeaza doar interesul de clan sau șpaga. „Băiat deștept, pregătit, dar nu-i de-al nostru” este formula- cheie ce stopează carierele multor oameni care ar avea ceva de spus în țara aceasta.

Teoria lui „altul nu avem”, „ăștia sunt, cu ăștia dansăm” este una păguboasă, este un gest de lașitate, de pesimism mioritic, care nu duce nicăieri. Sau duce la o țară care pare din ce în ce mai mult ocupată de o clasă politică nu iresponsabilă, ci criminală.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate