Editura Evenimentul si Capital

România morbidă: Ilfovul e lider în topul sinucigașilor, Vasluiul în cel al omuciderilor, iar infarctul miocardic acut e principala cauză de deces

Deși sunt considerați „sexul tare”, Raportul IML arată că, în 2015, 82% din cazurile de sinucidere au fost înregistrate la bărbați, doar 18% fiind la femei.
Autor: | | 0 Comentarii | 302 Vizualizari

Raportul IML pe anul 2015 arată o realitate bolnavă a României: Anul trecut la nivel național au fost înregistrate 360 de cazuri de omucideri, confirmând trendul descrescător din ultimii 22 ani. Se înregistrează, însă, o creștere alarmantă a deceselor produse în accidente rutiere – 2.017 cazuri ( dupa ce în cei 7 ani precedenți numărul victimelor scăzuse constant). 2.477 de oameni și-au pus capăt zilelor, majoritatea fiind bărbați.

Cele mai frecvent folosite modalități de sinucidere au fost: spânzurare –în 79% din cazuri, precipitare – în 8% din cazuri și intoxicație voluntară - în 6%.

În topul „sinucigașilor” județul Ilfov „conduce” detașat, cu o medie de 29,09 persoane la suta de mii de locuitori. Urmează Harghita – cu 25,15 sinucigași la 100.000 de locutori și Covasna cu 23,79. Cele mai puține cazuri au fost înregistrate în Argeș, cu 6,60 de cazuri la suta de mii de locuitori, în Buzău cu o media de 7,20 și în Maramureș, unde incidența este de 7,69.

Cele mai multe sinucideri s-au înregistrat în lunile mai și iulie (câte 250)

Vasluiul „campion” la omucideri

La capitolul crime, două județe din Moldova sunt „fruntașe”.

În Vaslui, la o sută de mii de locuitori, incidența de omucideri este de 4,73, în timp ce la Bacău este de 3,99. Urmează Oltul, cu o medie de 3,44.

La polul opus, cele mai puține cazuri de omucideri au fost înregistrate în Suceava – 0,33 la suta de mii de locuitori - și Caraș Severin – cu o incidență de 0,36 pe același eșalon.

Cele mai multe accidente, în Ilfov

Analizând distribuția naționala a accidentelor mortale de circulație raportată la populație, se poate observa o scădere a numărului de decese la suta de mii de locuitori față de anul precedent (6,7 la 100.000 locuitori în 2015); de asemenea apar diferențe semnificative între regiuni.

Județele cu o incidență mult mai mare față de media naționala (9,7), la numărul de accidente, sunt Ilfov - cu 24,4; Brașov – cu 15,7; Suceava – cu 15,6.

Cele mai SINGURE județe sunt: Botoșani (cu 4,5 incidența la 100.000 d elocuitori) și Teleorman (cu 5).

Bolile de inimă ne omoară!

Numarul total de cazuri nontraumatice de deces intalnite pe parcursul anului trecut a fost de 10.139, distribuite pe patologii. Datele obținute evidențiază o mare discrepanță între frecvența principalelor cauze de deces, în sistemul medico-legal, comparativ cu cea din populația generală, cauzată de particularitățile de selecție a cazuisticii întâlnite. Cu o frecvență crescută, întâlnim următoarele patologii drept cauza de deces: - infarctul miocardic acut (2.243 de cazuri anul trecut), - pneumonii/bronhopneumonii (1.154 de cazuri), - cardio-miopatii (1.140 de cazuri), - miocardofibroza (969 de cazuri), - hemoragii intracerebrale (487 de cazuri) - ciroza hepatică (441 de cazuri).

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Sănătate

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate