Alegerile prezidenţiale, locale, parlamentare, europarlamentare – sînt însoţite în chip automat, din 1990 încoace, de o sumă de clişee mediatice, repetate moment de moment, într-o beţie tipică absenței de efort.

În zilele premergătoare scrutinului, cetăţenii sînt îndemnaţi să meargă la vot, atrăgîndu-li-se atenţia, de 24 de ani într-una, că le impune asta datoria civică. Şi de 24 de ani, numărul celor presupuşi a lua cunoştinţă de acest imbold se reduce de la un scrutin la altul. Nu pentru că numărul ştiutorilor de carte s-a micşorat de la un an la altul, ci pentru că într-o societate dominată de mersul la Supermarket ca eveniment sărbătoresc, paralele întrec civismul.

Înainte de, în timpul scrutinului şi chiar după, întrebării Care e miza acestor alegeri ? i se dau răspunsuri clişeu:

Viitorul României, Opţiunea pentru Europa, Desprinderea de comunism, Schimbarea, ba chiar şi Schimbarea schimbării.

În cazul europarlamentarelor se adaugă clișeul:

Pentru ca România să fie reprezentată  la Bruxelles cît mai bine.

Europarlamentarele din 25 mai 2014 ar putea fi binecuvîntate şi cu aceste răspunsuri clişeu, date şi impuse de politicieni.

Noi însă credem că miza reală a acestora a fost  alta, niţel paradoxală:

Alte alegeri: cele Prezidenţiale, din toamnă.

Asta explică şi faptul – deplîns de comentatorii serioși, care confundă România reală cu ţara din computerul lor –, că nu numai temele europene, dar şi candidaţii au beneficiat de o prezenţă redusă. Au dominat temele alegerilor prezidenţiale şi candidaţii prezidenţiali. PSD, de exemplu, prezent în campanie sub fustele străvezii ale unei Coaliţii alcătuite din surogate politice – UNPR şi PC –, a insistat, prin Victor Ponta, pe necesitatea de a dărîma regimul Băsescu.  Traian Băsescu, la rîndu-i, implicat pe şest în campania electorală, a vorbit în cele mai multe rînduri de pericolul întruchipat de un Victor Ponta preşedinte. Dacă ne gîndim că Victor Ponta nu poate ajunge preşedinte decît după alegerile din noiembrie 2014, apare indubitabil că Traian Băsescu s-a implicat în campania pentru prezidenţiale deşi, pe hîrtie e trecut  că s-a desfăşurat campania pentru europarlamentare.

Campania a avut drept principali actori nu candidaţii la Parlamentul european, cei care ar fi trebuit să ne convingă că merită să ia nişte salarii de nababi, ci alţi politicieni, dintre cei care nu s-au înscris în cursă.

La PSD, nici măcar primii de pe listă n-au fost prezenţi în spaţiul public. Prezent pînă la indigestie, a fost, în toate variantele posibile, viu, televizat, pictat, fotografiat, transcris și binecuvîntat de Patriarhul  Daniel – Victor Ponta.

Toate panourile de tip PSD-ist – uriaşe, mediocre, greoaie, pictate  ghiorţăneşte – ne-au scos ochii cu figura de UTM-ist (nu utecist, pentru că UTC-ul se mai modernizase) a lui Victor Ponta, dintr-o etapă în care Partidul ţinea să ne arate că numără în rîndurile sale şi intelectuali, nu numai tinichigii.

Forţa Civică s-a exprimat cu o sinceritate ieşită din comun.

Candidatul la preşedinţie, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a trecut  pe liste, anunţînd că în cazul unei victorii va ceda locul următorului.

Deşi au dat atenţie şi candidaţilor, PNL şi PDL au avut grijă să facă şi campanie prezidenţială. PNL a lansat cuplul – Crin Antonescu – Preşedinte – Klaus Johannis – Premier, iar PDL l-a propulsat pe Cătălin Predoiu pe post de vedetă a Partidului.

Un caz aparte rămîne PMP.

Deşi lista PMP cuprinde persoane onorabile, campania PMP a avut drept obiectiv esenţial scoaterea unui scor bun de către partid.

Nu pentru a-şi vedea candidaţii la Bruxelles, ci pentru a avea un cuvînt de spus la Prezidenţiale.

Ce-au urmărit să dovedească pentru prezidenţiale partidele în campania pentru europarlamentare?

1) PSD a urmărit un scor urieşesc, pentru a dovedi că actuala conducere – întruchipată de Victor Ponta – e validată de electorat după un an şi ceva de guvernare şi criza enormă numită ruperea USL.

De acest scor are nevoie Victor Ponta pentru a candida la prezidenţiale.

Preşedintele PSD s-a aruncat în campania electorală nu din credinţa că ar fi o locomotivă a partidului, ci tocmai pentru a verifica dacă e o locomotivă a partidului.

În aceste condiţii, scorul de la europarlamentare trece în calculele PSD-iste ca un scor al lui Victor Ponta în urma unui examen electoral.

Tot ca un scor pentru candidatul la prezidenţiale a văzut și  PNL europarlamentarele din 25 mai 2014. Din acest punct de vedere, Crin Antonescu a făcut din pragul de 20% pariul pentru prezidenţiale.

Un prag atins înseamnă că electoratul, conştient că el, Crin Antonescu, îşi joacă destinul de candidat, i-a sărit în ajutor.

Deşi are un candidat – Cătălin Predoiu, PDL a văzut în europarlamentare nu un test pentru capitalul politic al candidatului, ci pentru partid.

În funcţie de scor, PDL poate pretinde dreptul de a desemna candidatul Dreptei.

Şi aici PMP constituie un caz aparte.

Din cîte se ştie PMP nu şi-a desemnat candidatul.

Axarea campaniei pe Elena Udrea nu înseamnă în chip automat că Elena Udrea va fi candidatul.

Cîtă vreme PMP se identifică cu Traian Băsescu e greu de distins scorul Elenei Udrea în scorul partidului.

Europarlamentarele sînt pentru PMP testul existenţei ca partid.

Un scor bun dă dovadă că partidul e pe val.

Prin urmare, la toamnă poate pretinde dacă nu postul de candidat al Dreptei, atunci măcar un cuvînt greu de spus în desemnarea acestui candidat.

Într-un comentariu anterior spuneam că slaba prezenţă face nesemnificativ testul de duminică pentru Prezidenţiale.

Aserţiunea are nevoie de o nuanţare.

Prezenţa la vot e un test şi pentru capacitatea partidelor de a scoate oamenii la vot.

Cine va obţine un scor bun va dovedi că poate scoate oamenii la vot pentru el.

Chiar dacă la prezidenţialele din toamnă vor conta şi alte date, capacitatea de scoatere la vot va rămîne esenţială.