ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Numai în Opoziție Crin Antonescu ar fi credibil în apărarea statului de drept

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Numai în Opoziție Crin Antonescu ar fi credibil în apărarea statului de drept

Din motive care nu-mi scapă, TVR a sacrificat spaţiul de duminică seara, îndeobște consacrat de televiziuni Divertismentului, pentru un interviu cu Crin Antonescu.

Moderatorul emisiunii şi, evident, autorul interviului Mihai Rădulescu, e un jurnalist pe care-l apreciez pentru profesionalismul său.

Acest profesionalism s-a făcut simţit pe parcursul emisiunii în întrebările precise adresate lui Crin Antonescu.

Din nefericire, moderatorul sau, poate, şefii săi, au avut proasta inspiraţie de a-l invita în studio şi pe Marius Pieleanu, prezentat drept sociolog. Marius Pieleanu e întruchiparea deplină a trăncănitorului anti-Băsescu făurit şi cultiva de Trustul lui Dan Voiculescu. Nu s-a dezminţit nici în această iahnie de fasole care a devenit emisiunea prin prezenţa sa nepotrivită. Întrebărilor profesioniste palavragiul USL-ist le-a preferat atacuri neghioabe, în stilul Mugur Ciuvică, la adresa lui Traian Băsescu, primite de Crin Antonescu dstul de prudent. La un moment dat, în urma unei întrebări gen Sinteza zilei „Nu-i aşa domnule Preşedinte că Traian Băsescu a încălcat Legea prin discursul de la Cluj de la dezbaterea Mişcării Populare?“, Crin Antonescu a dat un răspuns mai mult decÂt semnificativ pentru cum se schițează campania sa  prezidenţială. Luîndu-şi măsurile de rigoare într-o emisiune anti-Băsescu (Președintele n-a fost sincer etc.), Crin Antonescu a ţinut să precizeze că vorbele zise la Cluj  despre independenţa Justiţiei, despre Statul de drept sunt în sine corecte. La Cluj, la dezbaterea Mişcării Populare, Traian Băsescu a ţinut un discurs consacrat, aproape în întregime, apărării statului de drept, pus la îndoială de tăvălugul majorităţii USL. Fireşte, apărarea statului de drept e un punct de referinţă al politicii prezidenţiale de după venirea USL la Putere. Accentul pus însă pe nevoia bătăliei împotriva tendinţelor USL de a împinge România înapoi, la perioada democraţiei „originale“ de tip FSN-ist, depăşeşte simpla preocupare prezidenţială. Rostit la o dezbatere a Fundaţiei Mişcării Populare, discursul lui Traian Băsescu s-a vrut şi un program sugerat, ba mai mult, impus Fundaţiei Mişcarea Populară şi Partidului Mişcarea Populară. Poate fi tema Statului de drept, a democraţiei în României singura temă a unui partid politic? Poate, dacă ea beneficiază de o cultivare în strînsă legătură cu orientarea pro-Occidentală a României. Criza de la Kiev ne arată că până şi-ntr-o fostă republică sovietică o mare parte a populaţiei nu-şi imaginează alt drum decît spre Vest. Românii nu mor după statul de drept. Românii sunt însă pro-occidentali prin naștere. Dacă apărarea Statului de drept e înfăţişată ca apărarea drumului postdecembrist spre Occident, din care USL-ul vrea să ne întoarcă, tema poate avea eficienţă electorală. În cazul PMP e şi o temă care-l deosebeşte spectaculos de PDL, mai puţin preocupat de apărarea statului de drept, cu toată prezenţa Monicăi Macovei în rîndurile partidului condus de Vasile Blaga. Duminică seara, la TVR, Crin Antonescu a ţinut să arate că tema statului de drept e  o temă a campaniei sale. Nu e o declaraţie întâmplătoare. Începând cu Marţea Neagră, PNL şi-a asumat în USL ipostaza de apărător al statului de drept. Din nenorocire, Crin Antonescu vrea să-şi asume ipostaza asta rămânând în USL, alături de PSD. Cum PSD, partid stat nereformat nici măcar de DNA, are în genele sale dispreţul faţă de statul de drept, misiunea lui Crin Antonescu e imposibilă câtă vreme rămâne alături de PSD. Electoratul pro-occidental din România vrea delimitare radicală de politica antidemocratică a PSD şi nu de mustrările duioase ale lui Crin Antonescu. Dacă vrea să-și asume în chip eficient apărarea statului de drept, Crin Antonescu trebuie să treacă în Opoziție față de PSD. I-ar fi de folos în asumarea valorilor occidentale nu numai posibilitatea de a lovi în Partidul Stat cu toată puterea verbului, dar și tradiția postdecembristă a PNL de formațiune anti FSN.

CITIȚI ȘI

Ne puteți urmări și pe Google News
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. USL nu s-a rupt! Doar s-a crăpat și mai tare!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Liderii PSD au dreptate în cazul Iohannis
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Klaus Iohannis- sula înfiptă de Crin Antonescu în coasta lui Victor Ponta?
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Crin Antonescu era obligat nu numai politic, dar și moral să-l scoată din Guvern pe Daniel Chițoiu, acest Șobolan Troian al PSD în PNL
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce-l menajează Traian Băsescu pe Victor Ponta, principalul responsabil pentru Tragedia din Apuseni?
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Blestemata bătălie politicianistă a compromis deja Codurile României democrate
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Semn rău pentru Ponta: E deja Ăsta!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Un succes al Partidului - Stat condus de Victor Ponta- PSD-izarea Buletinului Meteorologic!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Guvernul Ponta ştie doar atît: Să închidă drumurile, şoselele şi autostrăzile. Nu ştie însă cum să le deschidă!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Antenele - ghioaga mediatică a lui Victor Ponta
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Unde era Victor Ponta în timpul tragediei? Cum unde era?! La televizor!
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Strategia prin care PSD-ul lui Ponta vrea s-ajungă din nou, ca pe vremea lui Năstase, Partidul -Stat
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Bombardamentul propagandistic premergător asaltului USL asupra Justiţiei