În efortul de a trece Congresul extraordinar al PSD prin examenul minimei verificări critice, am raportat desfășurarea reuniunii la procedurile parcurse, în chip obligatoriu, de Congresele PCR. Indiscutabil, cu mici excepții, momentele prezentate ca ținînd de democrația internă de partid erau formale, mimări ale democrației. Da, dar din punct de vedere teoretic, aceste momente formale dau seamă de o serie de proceduri pe care trebuie să le respecte orice partid politic, mai ales din democrație.

Scriam într-un număr anterior că la primul punct al ordinii de zi, la fiecare dintre cele 6 Congrese desfășurate între 1965-1989, Nicolae Ceașescu prezenta Raportul Comitetului Central cu privire la activitatea PCR în perioada trecută de la ultimul Congres.

Lesne de observat că Liderul Partidului nu ținea un discurs în genul „Iată ce mi-a trecut prin cap azi noapte”, ci un Raport de activitate. Un raport cu privire nu la activitatea sa, ci la activitatea celui mai important for de conducere colectivă dintre Congrese. Altfel spus, potrivit Statutului, între Congrese PCR era condus de Comitetul Central. Acest Comitet Central dădea seamă, prin liderul partidului în fața Congresului, forul suprem de conducere colectivă, despre ceea ce făcuse de la Congresul anterior. La primul punct al ordinii de zi de la Congresul PSD, Liviu Dragnea a ținut un discurs de peste 20 de pagini. Un discurs în genul „Ce mi-a trecut mie prin cap azi-noapte”.

Normal ar fi fost ca Liviu Dragnea să fi prezentat un Raport al Comitetului Executiv Național, forul de conducere colectivă între congrese în fața Congresului despre ce a făcut și ce-a dres CExN, în îndeplinirea mandatului conferit de congresul din 18 octombrie 2015 (ultimul în istoria Congreselor PSD).

Nici vorbă de așa ceva.

Dacă în viziunea lui Liviu Dragnea, PSD înseamnă El, discursul putea fi intitulat Raport privind activitatea lui Liviu Dragnea de la Congresul din octombrie 2015.

Discursul n-a făcut nici o referire la activitatea PSD de la Congresul din octombrie 2015.

De fapt, Discursul n-a făcut referire la nimic din ceea ce s-ar putea numi trecutul recent și prezentul țării. El a fost, de la un capăt la altul, un delir rozaliu despre România din viitorul anului 2040, chiar și acest viitor fiind lipsit de orice credibilitatea prin raportare la România de azi, dacă socotim, ca niște oameni normali, că orice viitor, dacă nu vrea să fie de basm, trebuie să se întemeieze pe realizările prezentului. Singurul moment cînd Liviu Dragnea a coborît din stratosfera viitorului de aur al țării a fost cel în care s-a referit la ceea ce el a numit deformarea României în străinătate de către români: „România este un stat suveran. Aşa scrie în Constituție.

În schimb, atunci cînd oameni politici, șefi de instituții sau voci cunoscute ale societății își sabotează cu bună știință țara prin declarații antiromânești sau prin acțiuni servile îndreptate împotriva intereselor noastre globale și naționale, pierdem suveranitate, pierdem independență, pierdem demnitate și pierdem respectul celorlalte state fără a cîștiga nimic în loc. Defăimarea propriei țări prin minciună e o faptă gravă, care expune România la riscul unor sancțiuni, al unor întîrzieri și al pierderii unor avantaje.

Atacul asupra propriei țări e o insultă la adresa tuturor românilor și trebuie să înceteze. Suveranitatea României e mai prețioasă decît lupta internă pentru putere și de aceea e nevoie s-o protejăm prin legi explicite, dezbătute și votate în Parlament.”

Am oroare față de chiloțăreala patriotardă de tip Rareș Bogdan, prin care cuvinte mari precum România, interesul național, suveranitate, sînt folosite de șmecheri pentru pricopsirea cu un ciubuc.

Citatul de mai sus face parte din această demagogie cațavenciană a țărișoarei confundate cu fleica prin care Corneliu Vadim Tudor a compromis pentru mult timp noțiuni scumpe oricărui român. Dacă Liviu Dragnea ar fi rămas la această incursiune în frazeologia lui Corneliu Vadim Tudor, am fi trecut intervenția sa sub tăcere, socotind că se uită prea mult la postul lui Cozmin Gușă, ținut în viață ca să aibă și SRI un aparat de masaj mediatic. Peste cîteva zile, pe 12 martie 2018, Liviu Dragnea a venit cu precizări despre această poziție într-un dialog avut la România tv cu Liliana Ruse:

„Liliana Ruse: Asta este o altă discuţie şi am vrut să vă întreb, pentru că tot la congres aţi vorbit despre asta, despre oameni politici, şefi de instituţii care sabotează şi defăimează România prin declaraţii şi acţiuni servile, şi vorbeaţi despre legi explicite care să sancţioneze acest lucru.

Liviu Dragnea: Da. Am vorbit cu mai mulţi colegi şi am convenit să lucrăm la o lege, nu ştiu dacă e nevoie de o întreagă legislaţie, la o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român, ţării în ansamblu, să poată sancţiona aceste lucruri. Pentru că aceşti oameni, gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari, care mint despre propria ţară, care defăimează propria ţară, aduc foarte multe deservicii. Noi din cauza asta pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu cîştigăm absolut /.../”

Distinsa colegă de presă, deși lucrează la un post tv care nu poate fi suspectat de adversitate față de președintele PSD, a făcut ochii mari la o asemenea aberație care ar fi o Lege de condamnare a unor declarații prin acuzarea că acestea defăimează țara :

„Liliana Ruse: Staţi un pic, cum adică, să fie sancţionaţi cu ce? Să fie băgaţi în închisoare sau ce?

Liviu Dragnea: Nu ştiu, doamnă, am spus că trebuie să facem o lege care să dea dreptul statului român să corecteze aceste lucruri. Nu ştiu acum cum. Dar în alte ţări probabil că există aşa ceva, ne uităm şi în altă parte. Nu poţi să stai indiferent, absolut indiferent şi inactiv...

Liliana Ruse: Cred că în afară de Polonia, nu cred că mai există în vreun stat european aşa ceva.

Liviu Dragnea: Vă duceţi deja în zona protestelor, mai aveţi puţin şi protestaţi aici.

Liliana Ruse: Nu mă duc în zona protestelor. Vă întreb, pentru că mie mi se pare că e un precedent periculos, că se poate extinde şi aici, în România.

Liviu Dragnea: Asta vi se pare un exemplu bun? Nu ştiu ce e în Polonia.

Liliana Ruse: Nu, în România. Dacă oricine defăimează ţara aici, e diferit?

Liviu Dragnea: Staţi puţin, vi se pare bine ca despre ţara noastră să se vorbească, folosind minciuni, atît de rău? Să se spună lucruri mincinoase şi grave despre România? Cînd în realitate...

Liliana Ruse: Nu, nu mi se pare bine.

Liviu Dragnea: Păi şi atunci?

Liliana Ruse: Dar mi se pare că cel care face lucrul ăsta se supune sancţiunii alegătorilor, adică, cînd ştii că cineva minte despre ţara ta, nu îl mai votezi a doua oară.

Liviu Dragnea: Eu nu vorbesc de infrac- ţiune. Dar ceva trebuie să existe, adică, nu fiecare să fie, cum să spun, să poată să dea cu noroi în România. Dacă dumneavoastră vi se pare, cum să spun, normal, mie nu mi se pare normal.”

Am dat acest lung fragment din interviu, pentru că prin intervențiile Lianei Ruse el avertizează asupra principalei deraieri de la standardele democratice pe care o presupune o așa-zisă lege a Defăimării: Reintroducerea prin lege într-un regim democratic a delictului de opinie, tipic regimurilor dicatoriale. Eu însă, reîntorcîndu-mă la citatul din discursul de la Congres, aș vrea să subliniez o altă slăbiciune a legii Defăimării, propusă de Liviu Dragnea și susținută de Călin Popescu Tăriceanu:

Șubrezenia temeiurilor sale teoretice.

Așadar, în anul de grație 2018, liderul unui partid de guvernămînt, dintr-o țară membră a UE și a NATO, partid membru al PES, condus de oameni care călătoresc peste hotare, circulă pe aeroporturi și nu prin grote, umblă cu avionul și nu cu teleguța, stau de vorbă cu alți lideri de partid și de popoare și nu cu picantropi, invocă „subminarea țării cu bună știință prin declarații antiromânești”.

Nici unul dintre conceptele folosite de Liviu Dragnea nu e supus minimei limpeziri, prin definirea clară, fără echivoc, a conținutului.

Ce înseamnă declarații antiromânești? În interviul de la România tv, Liviu Dragnea ne sugerează c-ar fi vorba de declarațiile unor europarlamentari români despre Legile Justiției.

Legile Justiției sînt produsul unui partid politic. Se identifică acestea cu românismul? De ce ar fi critica lor echivalentă unor declarații antiromânești?

PSD împărtășește teoria Statului paralel. Această teorie e susținută și în declarații în afara țării. Înseamnă că Monica Macovei, Cristian Preda să le acuze ca fiind antiromânești. „Prin aceste declarații e sabotată țara.” Cum e sabotată?

Se știe că la Uniunea Europeană europarlamentari din Opoziție fac declarații critice la adresa unor măsuri luate de guvernarea PSD-ALDE. Cum reușesc ele să saboteze ditamai țara?

Liviu Dragnea și propaganda PSD răspund că ele sînt luate în serios de oficialii UE, de cancelariile occidentale, de presa din Vest.

Păi dacă e așa, problema nu o reprezintă cei care spun minciuni peste hotare despre România, ci cei care le iau în serios.

Dacă sînt minciuni, de ce nu încearcă PSD, partid de guvernămînt, partid cu un grup europarlamentar puternic, să le contracareze prezentînd adevărul? N-ar fi mai bine dacă opera de sabotare a țării ar fi contracarată de PSD-ul patriotic prin activitate politico-diplomatică puternică, inteligentă decît prin inițierea unei legi a Defăimării, o lege care, votată, chiar că ar sabota România prin imaginea de țară întoarsă la delictul de opinie?

Legea defăimării e motivată prin necesitatea de a pune capăt „insultei aduse românilor”. Prin consecințele sale catastrofale, ea e însă o insultă adusă românilor!