Editura Evenimentul si Capital

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce s-a dus Klaus Iohannis la New York? Ca să-i ofere lui Carmen Iohannis prilejul de a se poza și cu Michelle Obama!

Ion Cristoiu
Autor: | | 24 Comentarii | 6814 Vizualizari

Între 24 și 29 septembrie 2015, președintele Klaus Iohannis a participat la lucrările celei de a 70-a sesiuni a ONU.

Desigur, în marja Sesiunii, Klaus Iohannis a avut și alte activități:

Întîlniri cu investitori americani, prezențe la tot felul de mese mai mult sau mai puțin festive, un dialog cu diaspora, bilaterale cu alți șefi de stat găsiți cu greu de SIE și, în fine, mult mediatizata discuție cu vicepreședintele american Joe Biden, un personaj atît de familiar României încît nu va trece mult timp și-l va primi la Casa Albă și pe Guță Manelistul, să-i ardă una de jale.

Toate aceste manifestări au fost colaterale participării la Sesiunea ONU.

Urmărind ce s-a mai scris și ce s-a mai sus pe la tv despre vizită, am avut impresia de déjà vu.

Parcă mai citisem astfel de năzdrăvănii, și parcă mai auzisem astfel de aprecieri.

Și deodată mi-am amintit.

Mai citisem și mai auzism chestiile astea exact cu 25 de ani în urmă, la finele lui septembrie 1990, cînd Ion Iliescu a participat la o Sesiune ONU.

E vorba de vizita întreprinsă de Ion Iliescu la New York, între 28 septembrie - 5 octombrie 1990, unde a participat la lucrările Sesiunii speciale a Fondului Naţiunilor Unite pentru copii (U.N.I.C.E.F.) şi la cea de-a 45-a Sesiune a Adunării Generale a O.N.U.

Era o premieră în istoria modernă a României, în Istoria postdecembrismului și în istoria vieții lui Ion Iliescu.

Despre această premieră am scris în Expres Magazin din două numere – 9 și 16 octombrie 1990 – un comentariu al cărui titlul mă surprinde la lectura de azi prin neutralitatea mai greu de găsit în producțiile mele: VIZITA PREŞEDINTELUI ION ILIESCU LA NEW YORK.

Dacă mă gîndesc și la spațiul însemnat acordat vizitei dibui acum că am văzut în asta un eveniment dacă nu crucial pentru istoria României, atunci unul bogat în semnificații care trebuie exploatate publicistic.

Programul vizitei lui Ion Iliescu din septembrie 1990 n-a fost prea diferit de cel al vizitei lui Klaus Iohannis în septembrie 2015.

Cu excepția primirii la vicepreședintele american, Ion Iliescu a avut aceleași acțiuni mai mult sau mai puțin protocolare ca și Klaus Iohannis în 2015.

Întîlniri bilaterale cu alți șefi de stat și de guvern, prezenți la reuniune, un schimb de saluturi cu președintele american Bush.

Deși diaspora îi era ostilă și se confruntase deja cu o manifestare de stradă ostilă, Ion Iliescu a avut curajul de a se întîlni cu membrii comunității românești.

La lectura de acum, comentariul meu din 1990 m-a surprins prin accentul critic pus pe abordarea de către presa noastră a unui aspect al vizitei:

„În stabilirea bilanţului, presa noastră a insistat în mod deosebit pe numeroasele contacte diplomatice avute la New York de domnul preşedinte. S-a încercat a se acredita, pe baza unor criterii uşor bizare, imaginea unui prestigiu uriaş de care s-ar fi bucurat acolo şeful statului nostru.

A pune astfel problema e uşor exagerat.

E drept, domnul Ion Iliescu a avut multe întîlniri şi discuţii cu alţi lideri. Din punct de vedere politic, semnificative rămîn însă contactele oficiale, minuţios pregătite anterior, şi nu simplele întîlniri pe culoar sau la un dineu. A trece în bilanţul favorabil al vizitei tot felul de ciocniri întîmplătoare şi inevitabile în astfel de împrejurări, într-o îngrămădeală mondială, cum a fost cea de la New York, nu e în favoarea preşedintelui. Trimişii noştri speciali au făcut mare caz de faimoasa întîlnire a domnului Ion Iliescu cu preşedintele american George Bush. Comunicatele au trecut-o, fără să clipească, în rîndul discuţiilor oficiale avute de şeful statului nostru. Ba mai mult, s-a lăsat să se înţeleagă că e vorba de o victorie a României la reuniunea de la New York.

O asemenea manieră de a privi lucrurile ne încarcă de ridicol. Luciditatea trebuie să domine radiografia fiecărui fapt politic. Ori, această luciditate ne spune că un schimb de replici pe culoar cu şeful statului american e o simplă întîmplare amuzantă şi nu un moment menit a demonstra vreo schimbare de atitudine din partea Statelor Unite ale Americii. Insistenţa pe un asemenea amănunt e chiar jignitoare pentru noi, românii. Orgoliul naţional, exagerat pînă la nerealism din vremea lui Ceauşescu, nu a fost o soluţie fericită. Dar nici reversul nu mi se pare mai bun. Sîntem o ţară independentă, modernă pînă în adîncuri, un stat cu un prestigiu internaţional deja cîştigat, nu un trib pierdut în imensitatea Africii. A face o sărbătoare naţională din faptul că preşedintele Bush a rîs la o replică spirituală a preşedintelui României mi se pare de-a dreptul jignitor pentru ceea ce sîntem de fapt. Ar fi umilitor pentru România ca să fi ajuns a trece printre succesele de prestigiu faptul că şeful altui stat, fie el şi cel mai puternic din lume, a binevoit să izbucnească în rîs la o glumă a preşedintelui nostru. Nu cred că în lumea de azi, cea a sfîrşitului de mileniu, Statele Unite ale Americii înlocuiesc în ochii românilor Înalta Poartă de cîndva. ”

Dar nu numai atît.

Supralicitarea întîmplărilor de protocol atinsese culmea în ceea ce s-a numit întîlnirea cu actrița Audrey Hepburn:

„Între aceleaşi exagerări aş socoti-o pe cea din corespondenţa expediată ziarului Dimineaţa de domnul Grigore Traian Pop. Autorul, altfel un remarcabil gazetar, lasă să se înţeleagă drept o victorie a diplomaţiei româneşti la New York interesul manifestat faţă de domnul Ion Iliescu de către actriţa Audrey Hepburn. Faimoasa artistă i-ar fi declarat reporterului nostru, în particular, fireşte, că preşedintele român e «un om fermecător». Fără a polemiza cu domnul Grigore Traian Pop, aş vrea să precizez că astfel de întîmplări rămîn, totuşi, în zona cronicii mondene. Oricît de fermecător ar fi părut domnul Ion Iliescu actriţei americane, convingerea ei nu ne-a adus şi nici nu ne va aduce, din nefericire, Clauza naţiunii celei mai favorizate.”

După prezența lui Ion Iliescu la o altă sesiune ONU- a 56-a, cea din 10 noiembrie 2001, dat fiind c-am fost și eu în grupul de jurnaliști care l-a însoțit pe președinte la New York, am scris și publicat în volumul Lumea văzută de un român rupt în fund reportajul satiric O instituție cheie a ONU: restaurantul de la parter.

Despre așa-zisele întîlniri de la ONU scriam:

„Ion Iliescu are programate cîteva întîlniri bilaterale. În călătorii de acest fel, președintelui i se aranjează întîlniri cu alți președinți și premieri după principiul: dacă tot sîntem în aceeași clădire, ce ne costă să ne vedem cîteva minute cu…?! În împrejurări precum Sesiunea Adunării Generale ONU, un președinte se poate întîlni cu alți președinți în numeroase locuri: în lift, pe scările rulante, la bufet, la recepție și chiar la W.C. Sînt însă întîlniri neoficiale. Despre ele Biroul de presă al Administrației Prezidențiale nu poate spune, printr-un Comunicat, că au avut loc. La noi însă, unde președinții și premierii sînt obsedați de a arăta românilor că se bucură, asemenea lui Nicolae Ceaușescu, de o largă recunoaștere internațională, o întîlnire absolut întîmplătoare poate deveni o întîlnire oficială, vopsită de presa pro-prezidențială drept istorică.

Nu numai în cazul lui Ion Iliescu din 2001, dar și în cazul lui Emil Constantinescu din mandatul 1996-2000, presa noastră făcuse mare caz de participarea președintelui nostru la recepții,  văzute toate ca un spațiu în care românul se întîlnise cu mai marii lumii.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate