Mii de baxuri de whisky contrafăcut invadau spre sfârşitul anului 1992 piaţa românească. Şi asta nu era tot.
Vestea cu adevărat proastă era că băuturile cu pricina avea la bază un procedeu de fabricaţie axat pe alcoolul de sinteză, un subprodus despre care inspectorii Oficiului pentru Calitatea Vinului şi Băuturilor alcoolice - al căror raport scotea în evidenţă aspectul proliferării pe piaţă a wiskyului de contrabandă – spuneau că este extrem de periculos şi că poate pune în pericol sănătatea consumatorilor.
Astfel, investigaţiile demarate de inspectori, în septembrie 1992, evidenţiau faptul că alcoolul de sinteză este o substanţă cangerigenă, riscul apariţiei unor boli letale în cazul celor care beau whisky-ul astfel preparat fiind foarte mare. Fabricate în ţările Orientului Mijlociu (în special, în Liban), mai multe mărci din băutura scoţiană, precum Alexis, Premium Wisky Highland Scott, Royal Palace, Royal House, Captain Black, Well’s, No.8 sau Queen Helen, prezentau un miros uşor funigen, coroborat cu un gust nearmonios, arzător, aspru, departe de aroma inconfundabilă a whisky-ului.
Ne puteți urmări și pe Google News
Preţuri modice
Falsificatorii foloseau coloranţi artificiali, motiv pentru care inspectorii au recomandat retragerea de la comercializare a băuturii. Unul din aspectele care pun în evidenţă faptul că amatorii de whisky aveau de-a face cu un produs contrafăcut ţinea, potrivit anchetatorilor, de preţul modic pe care îl cereau comercianţii pentru astfel de licori: între 1.000 şi 5.000 de lei (preţurile erau într-adevăr scăzute în condiţiile în care, la nivelul anului 1992, un salariu minim pe economie era de 11.200 de lei, faţă de 1.900 de lei cât este acum).
Cât priveşte modalitatea în care aceste băuturi erau introduse pe piaţa din România, ea era relativ simplă, legislaţia acelor vremuri privitoare la calitatea băuturilor importate fiind foarte îngăduitoare; practic, singura obligaţia a comerciantului din domeniul cu pricina era să deţină un certificat care să ateste că licoarea nu are termen de valabilitate expirat. Ca atare, în recipientele cu etichete de wisky se putea afla, foarte bine, orice altceva numai whisky, nu. Bunăoară, consumatorii puteau bea şi otravă împotriva gândacilor.
Prejudicii de milioane pentru exportatorii cu licenţă
Nu în ultimul rând, invazia băuturilor de gen falsificate pe piaţa din România aducea prejudicii enorme producătorilor originali de whisky. În 1992, în România, un astfel de producător era, pentru compania United Distillers din Glagow, exportatorul principal al celebrei mărci Jonnie Walker, TV Rom Internaţional. Din cauza falsurilor vândute la preţuri modice, firma pierdea zeci de milioane de lei pentru că nimeni nu mai era interesat să cumpere o sticlă de whisky original, al cărei preţ se ridica la 12.000 de lei (preţ justificat de taxele vamale de 55% şi accizele de 70% practicate în România cu începere de la 1 august 1992), atâta vreme cât avea la dispoziţie chilipirul de maximum 5.000 lei.
În timp ce Vestul îşi luase, încă din 1989, deja măsuri de precauţie în ceea ce priveşte contrabanda cu whisky falsificat (Comunitatea Europeană emisese o reglementare care împiedica pătrunderea oricărei băuturi contrafăcute în ţările care făceau parte din comunitate), România devenise un adevărat Rai al deşeurilor alcoolice. Deşeuri provenite în special din ţările arabe care, după reglementarea de care am vorbit, aveau la dispoziţie doar varianta România şi ţările din Est ca piaţă de desfacere.
Recomandările noastre
