Editura Evenimentul si Capital

Nu s-a mai întâmplat așa ceva. România a primit avertisment din partea Comisiei Europene

Autor: | | 0 Comentarii | 918 Vizualizari

Comisia Europeană a emis, luni, pentru prima dată în lume, o recomandare-avertisment în care cere Bucureştiului să-şi corecteze decalajele dintre cheltuieli şi investiţii, asta după ce angajamentul pe termen mediu al României referitor la obiectivele de echilibru bugetar nu a fost respectat în ultimii ani.

„Medium Term Objectives” (MTO), adică obiectivele pe termen mediu pe care România s-a angajat să le atingă în schimbul unor finanţări suplimentare de la Comisia Europeană, presupun în primul rând asigurarea unui echilibru între utilizarea de tip „cheltuieli” şi utilizarea de tip „investiţii” a banilor din bugetul public, scrie Mediafax.ro.

Asta înseamnă că bugetul trebuie utilizat în cea mai mare proporţie posibilă pentru „investiţii” şi, simultan, în cea mai mică proporţie posibilă pentru „cheltuieli”. Acesta este deficitul bugetar structural, pe care România s-a angajat faţă de Comisia Europeană să-l reducă până la nivelul de 1% din PIB în anul 2017. Constatând că acest deficit structural nu este în nici măcar în scădere, cu atât mai puţin în apropierea obiectivului MTO de 1% din PIB în 2016, Comisia Europeană a lansat un avertisment către România, recomandând autorităţilor de la Bucureşti să-şi corecteze pe cât posibil mai repede această deviaţie. Este o premieră istorică, în sensul că Executivul european nu a mai transmis o astfel de recomandare niciodată, către niciun stat membru. Această recomandare vine după mai mulţi ani cu semnale din ce în ce mai ferme ale Bruxlles-ului pentru România, începând de la celebra expresie lansată de oficialii UE în 2015, potrivit căreia acordul României cu Comisia Europeană este „deraiat”.

Acum, Comisia Europeană a ridicat tonul şi a avertizat – în premieră – Bucureştiul că deficitul bugetar structural tinde să depăşească limitele MTO şi, tot în premieră, recomandă Consiliului Europei să pregătească „măsuri corective pentru a evita deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive”. Așadar, chiar dacă la nivel strict contabil bugetul de stat al României nu va avea un deficit de peste 3% din PIB, la nivel structural – deficit care trebuie să fie de cel mult 1% din PIB în 2017 – eludarea pragului luat ca angajament MTO este inacceptabilă.

Ce înseamnă acest avertizment?

Chiar în baza angajamentului MTO – beneficiază de două facilităţi mai rar acordate de către Comisie unui stat membru: 1. Finanţările comunitare vin în proporţie de 95%, spre deosebire de alte state care beneficiază de doar 85% (facilitate numită „Top-up”) şi 2. Posibilitatea de a întârzia cu 3 ani absorbţia fondurilor („N+3”) faţă de termenul unui tronson financiar; de exemplu, pentru tronsonul financiar 2007-2013, România a beneficiat de o derogare până în 2017 („N+3” faţă de 2013), spre deosebire de alte state membre care nu puteau întârzia mai mult de 2 ani („N+2”). Ei bine, întrucât România este pe cale să eludeze tocmai acel angajament MTO, există riscul – semnalat cât se poate de clar în documentul emis de Comisie – să piardă facilităţile descrise mai sus. Într-un scenariu extrem, recomandarea-avertisment se poate traduce într-o reducere de la 95% la 85% a contribuţiei UE în finanţările comunitare acordate României şi, în plus, într-o reducere de la „N+3” la „N+2” a termenului în care putem întârzia absorbţia de fonduri comunitare. În al doilea rând, faptul că România nu dă semne de redresare a deficitului structural constituie un semnal defavorabil în percepţia celor care chiar investesc în economia românească, susține Mediafax.ro

Un investitor îşi plasează banii acolo unde există şi stabilitate, şi predictibilitate, dar mai ales acolo unde autorităţile îşi respectă angajamentele internaţionale. Or, avertismentul transmis de Comisia Europeană este interpretabil exact în această cheie a nerespectării de către Bucureşti a angajamentelor internaţionale. Acesta ar trebui să constiuie unul dintre cele mai importante semnale de alarmă la nivelul autorităţilor de pe toate palierele care se ocupă cu echilibrul financiar al României. Acestea fiind spuse, redăm în încheiere, textual, pasajul din recomandarea-avertisment lansată de către Comisia Europeană: „În ceea ce priveşte România, Comisia adresează acestei ţări un avertisment cu privire la existenţa unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO) şi recomandă Consiliului să adopte o recomandare prin care să i se ceară României să ia măsurile necesare în 2017 în vederea corectării acestei abateri semnificative (...) Prin aceasta li se oferă autorităţilor posibilitatea de a lua măsuri corective pentru a evita deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive”.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate