România are ca OBIECTIV cucerirea a 9 medalii de aur la Campionatul European

România are ca OBIECTIV cucerirea a 9 medalii de aur la Campionatul European

Delegaţia României are ca obiectiv cucerirea a 9 medalii de aur la Campionatul European de Fotbal Tenis, care se va disputa în perioada 15-20 noiembrie, la Sala Polivalentă de la Izvorani.

Avem ca obiectiv să câştigăm 9 medalii de aur şi să să ne clasăm la încă patru probe pe locurile 3 sau 4. Ţin să mulţumesc MTS şi COSR pentru organizarea acestei competiţii în România, fiind sprijiniţi în special de domnul ministru Dunca, respectiv de preşedintele Covaliu şi secretarul general Boroi”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal Tenis, Frederico Tavares Tchabass. România a cucerit 13 medalii de aur din 13 puse în joc la Campionatul Mondial de Fotbal Tenis din Cipru, ediţia 2016. La Campionatul European şi anunţat prezenţa delegaţii din Franţa, Italia, Slovacia, Danemarca, Croaţia, Ungaria, Macedonia, Moldova, Turcia, Albania, Azerbaidjan, Rusia, Georgia, Anglia şi Norvegia. De asemenea, ar putea participa reprezentanţi din Irlanda, Irlanda de Nord, Suedia, Olanda, Ţara Galilor şi se poartă discuţii cu delegaţiile Elveţiei şi Germaniei.

Tricolorii sunt pregătiţi de Frederico Tavares Tchabass, care a primit titlul de cel mai bun antrenor din lume la ultima ediţie a CM. De asemenea, tricolorii au în componenţă pe Anemaria Gherghel şi Mariu Stoenică, care au primit titlurile de cei mai buni jucători din lume la ultima ediţie a Campionatului Mondial, dar şi pe Florin Purice (46 de ani), jucătorul cu cele mai multe medalii la nivel mondial.

 

Ne puteți urmări și pe Google News