Româncele atacă în premieră calificarea la Campionatul European

Româncele atacă în premieră calificarea la Campionatul European

Prima reprezentativă are ocazia să ajungă pentru prima dată la un turneu final continental. Pentru a scrie istorie, „tricolorele” trebuie să treacă în baraj de Portugalia, în două meciuri ce se dispută, astăzi, și marți, 25 octombrie

Naționala feminină de fotbal a României are șansa să iasă din anonimat. Astăzi și marți, 25 octombrie, elevele selecționerului Mirel Albon întâlnesc reprezentativa similară a Portugaliei, într-o „dublă” de baraj ce are ca miză calificarea la Campionatul European din 2017, găzduit de Olanda.

Returul se joacă la Cluj, pe arena CFR-ului

Prezența la un turneu final ar fi o premieră pentru fotbalul feminin din țara noastră, care nu a înregistrat nicio performanță de acest gen până acum. România și-a câștigat dreptul de a juca barajul, după ce, în preliminarii, a terminat pe locul secund, într-o grupă din care au mai făcut parte Franța, Ucraina, Grecia și Albania. Astfel, în această seară, de la ora 20.45 (în direct la Dolce Sport 2), „tricolorele” le vor înfrunta pe lusitane, în deplasare. Marți, 25 octombrie, la Cluj, pe stadionul echipei CFR, va avea loc partida retur.

„Vrem să tranșăm calificarea chiar din Portugalia”

Fetele sunt montate la importanța jocului și spun că și-ar dori să rezolve ecuația calificării chiar din această seară. „Am ajuns aici, dar nu vrem să ne oprim, chiar dacă prezența la baraj e cea mai bună performanță a naționalei până acum. Vrem să tranșăm calificarea chiar din Portugalia”, a declarat portarul Andreea Părăluță. „Am venit în Portugalia ca să scriem istoria fotbalului feminin din România”, a afirmat și Florentina Olar, căpitanul naționalei. Meciul tur se dispută la Lisabona, pe „Estadio do Restelo”, intrarea este liberă, și oficialii români așteaptă ca echipa să fie susținută de cât mai mulți conaționali care trăiesc în Portugalia.