Roger Federer: „Eram doar un băiat normal din Basel. Nu mi-aș fi imaginat că o să ajung să am asemenea succes”

Roger Federer: „Eram doar un băiat normal din Basel. Nu mi-aș fi imaginat că o să ajung să am asemenea succes”

Roger Federer a vorbti despre începutul pe care l-a avut în tenis și a recunoscut că, în acea vreme, nu se aștepta să aibă atât de mult succes.

Roger Federer a câștigat, duminică, la Wimbledon, cel de-al 19-lea titlu de Mare Șlem al carierei. Elvețianul a dat filuml înapoi și a povestit că, în tinerețe, nu ar fi sperat că va avea atât de mult succes în „Sportul Alb”. Federer a povestit că a muncit enorm pentru a ajunge cel mai titrat tenismen din istorie. „Este adevărat că în 2001, când l-am învins pe idolul meu Pete Sampras, nu mi-aș fi imaginat că o să ajung să am asemenea succes. Speram pe atunci doar să am o șansă de a ajunge într-o zi în finală și să mă bat pentru a câștiga turneul. Să câștigi opt titluri, nu este ceva ce poți anticipa. Dar dacă reușești, înseamnă că ai mult talent, iar părinții tăi, antrenorii tăi te împing de la spate de când ai trei ani și te văd ca un fel de proiect. Ei bine, eu nu am fost acest gen de copil. Eu eram doar un băiat normal din Basel, care spera să-și câștige existența jucând tenis. Am visat să reușesc, am muncit din greu și am fost răsplătit", a spus Federer.