Editura Evenimentul si Capital

Rodica Stănoiu reclama la Securitate şi bijuteriile amicelor

d979a532a61b28494cee03408ee48855
Autor: | | 35 Comentarii | 0 Vizualizari

Fostul ministru al justiţiei este acuzat de membrii CNSAS că şi-a turnat colegii de facultate şi a dat o mână de ajutor şi la recrutarea altor persoane.

Rodica Stănoiu, fostul ministru al justiţiei, este cea care a recomandat-o pentru un „post“ la Securitate pe Aspazia Cojocaru, în prezent judecător la Curtea Constituţională. Aşa se arată în dosarul de colaborator al Securităţii, deschis pe numele Rodicăi Stănoiu de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), dosar contestat în prezent în instanţă de fostul ministru. Astfel, într-o notă semnată cu numele conspirativ „Sanda“, din data de 22 mai 1984, Rodica Stănoiu le-ar fi prezentat profilul psihologic al Aspaziei Cojocaru, potrivit căruia aceasta emană „o anumită încredere, în măsura în care se stabileşte o relaţie cu ea. (...) Este foarte curioasă, sesizează foarte uşor tot ce se întâmplă în jurul ei“.   Practic, scopul acestei scurte caracterizări era acela de „a stabili dacă este pretabilă la colaborare cu noi (n.r. - Securitatea)“. Ulterior, Cojocaru ar fi fost contactată de organele de Securitate, furnizând note informative sub numele conspirativ „Ana“. Colegii de facultate, pe lista neagră a Securităţii Aflată la studii în Strasbourg, Franţa, unde urma cursurile Facultăţii Internaţionale de Drept Comparat, Stănoiu ar fi consemnat în notele trimise către Securitate şi activitatea de peste hotare a altor trei colegi români: Raluca Bejan, un anume Mănescu şi Elena Caraşcă. Despre acesta din urmă, „Sanda“ consemna, pe 5 iulie 1983, că, deşi „nu ştia aproape deloc limba franceză, a obţinut bursa şi recunoaşterea Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (ASSO) datorită prietenei sale cu Liliana Roman (subl. Ofiţerului), cadru la ASSO, bună prietenă cu Ion Ceterchi“. Mai mult decât atât, deşi recunoaşte că Elena este „patrioată“, Stănoiu şi-ar fi „denunţat“ colega, despre care spune: „am aflat că este colaboratoare a postului de radio Europa Liberă, unde citeşte sub numele de Anca Croitoru. În Franţa a primit telefoane de la diferiţi braşoveni stabiliţi în RFG, care s-au oferit să-i trimită bani“, se mai arată în notele CNSAS. „Este un fals grosolan“ Fostul ministru al justiţiei, Rodica Stănoiu, a declarat pentru „Evenimentul zilei“: „Nu am niciun comentariu de făcut. Eu aştept verdictul justiţiei. Este un fals grosolan ceea ce este acolo. În acel dosar aşteptăm efectuarea unei expertize, iar CNSAS împiedică de doi ani efectuarea acesteia. Aştept să ne judecăm în acest dosar odată cu noua lege, întrucât nu vom mai avea parte de declinări şi paradeclinări“. Rodica Stănoiu, despre femeia de serviciu, Roza: " Femeia de serviciu Roza este pornită împotriva ştabilor care posedă o situaţie materială bună şi nu stau la cozi. " PATRIOTISM Prietenii de un sfert de secol, „vândute“ Fostul ministru al justiţiei este acuzat că raporta la Securitate inclusiv ce bijuterii purtau prietenele sale, după cum reiese dintr-o altă notă informativă. Iată ce scria „Sanda“, pe 2 decembrie 1983: „În legătură cu (...) am observat că în ultimii 2-3 ani a început să apară cu mai multe bijuterii de aur neostentative - inele, brăţări, lanţuri, medalioane, cercei. Din acestea, două inele - cu safir şi rubin - au fost lucrate în ţară, restul fiind de provenienţă străină (lucrat modelul). Acest lucru mi s-a părut mai deosebit întrucât, cunoscând-o de 25 de ani, nu ştiu să fi avut aceste bijuterii“.

Loading...
Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate