Robu NU RESPECTĂ grila de integritate a partidului, deci e CANDIDATUL perfect pentru Primărie

Robu NU RESPECTĂ grila de integritate a partidului, deci e CANDIDATUL perfect pentru Primărie

Este oficial, primarul Timișoarei se pregătește pentru un nou mandat. Deşi nu respectă grila de integritate impusă de partid, liberalul Nicolae Robu este candidatul PNL Timiş în cursa pentru Primăria Timişoara la alegerile din 2016.

Decizia a fost luată marți în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL. PNL a votat un set de criterii de integritate, cărora ar trebui să li se supună candidații. Robu face excepție. Primarul Timişoarei a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea discriminării privind o postare rasistă la adresa ţiganilor pe o rețea de socializare. „Tocmai am văzut pe un post național de televiziune un reportaj privind manifestările epatatoare ale țiganilor. Se spunea, în reportaj – în opinia mea: pe bună dreptate – că noțiunile cele mai dragi țiganilor sunt cele de ‘mare’ și ‘mult’. Asta în timp ce în background, se auzea un cântec în care se spunea că ‘țiganii s-au modernizat’. Ei bine, după ce le-am cerut țiganilor să arate că s-au modernizat înlăturându-și turnulețele și alte elemente kitschoase de pe clădiri – e adevărat, fără succes până acum, dar eu încă aștept ca cineva să spargă gheața! -, le fac acum propunerea ca în loc să arate câți dinți din aur au, câți galbeni, câți cocoșei, câte ghiuluri, ce mașini, etc., etc., să se laude prezentând în fotocopie adeverința cu sumele plătite ca taxe și impozite, mărită proporțional cu valoarea acestora. Eu le promit că adeverința în original le va fi eliberată cu maximă celeritate. Sper că sunteți de acord cu mine că așa ceva chiar ar fi o dovadă de ‘modernizare’!” a scris Robu pe Facebook. Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării l-a amendat cu 2.500 lei pentru declaraţiile considerate discriminatorii. Măsura a fost menținută și de Curtea de Apel Timişoara unde Robu a contestat hotărârea consiliului.

Punctul 7 din lista cu criterii de integritate impuse de PNL candidaților desemnați pentru a intra în cursa electorală anunţa că nu se califică cei care „au manifestat atitudini discriminatorii, prin declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii constatate prin hotărîri definitive”.

Ne puteți urmări și pe Google News