Robert Cazanciuc: „Voi propune reînnoirea mandatelor procurorilor Laurei Kovesi și Tiberiu Nițu dacă își vor exprima acordul”

Robert Cazanciuc: „Voi propune reînnoirea mandatelor procurorilor Laurei Kovesi și Tiberiu Nițu dacă își vor exprima acordul”

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat pentru DC News, că în cazul în care va ocupa aceeaşi funcţie şi anul viitor va propune reînnoirea mandatelor şefilor de la Parchetul General şi de la DNA, Tiberiu Niţu, respectiv Laura Codruţa Kovesi, dacă cei doi îşi vor exprima acordul.

"Dacă voi fi ministrul Justiţiei şi dacă cei doi îşi vor exprima acordul pentru a-şi continua mandatul, cu siguranţă o voi face, pentru că rezultatele arată foarte clar că au ştiut să conducă aceste instituţii spre performanţe, dincolo de discuţiile din spaţiul public cu referire la anumite cauze, poate uneori insuficient explicate sau înţelese. Nu poţi să pui tu ca procuror pe masă toate datele până la finalizarea unei anchete. Trebuie să aştepţi până la urmă soluţia unui judecător, aşa este firesc să fie, să vezi dacă demersul unui procuror a fost greşit sau nu", a afirmat, miercuri, ministrul Justiţiei, potrivit site-ului DC News.

Siguranța 100%

Întrebat dacă decizia de a propune prelungirea mandatelor celor doi şefi ai parchetelor îi aparţine 100% sau poate suporta ingerinţe politice, Cazanciuc a spus: "Cu siguranţă o să aparţină 100% ministrului Justiţiei, dacă voi fi eu acela. Dacă o să fie altcineva, acest lucru nu vă pot spune"

Ne puteți urmări și pe Google News