Editura Evenimentul si Capital

REZULTATE TITULARIZARE 2017 - edu.ro. Primele note, afişate la sediile inspectoratelor şcolare

Autor: | | 1 Comentarii | 22155 Vizualizari

REZULTATE TITULARIZARE 2017. La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 12 iulie, în 88 de centre de examen, s-au prezentat 23.815 candidaţi (86,37%) din cei 27.572 de candidaţi care au obţinut dreptul de a participa. 12,48% (2.972) dintre candidaţi s-au retras din motive personale sau medicale, iar 36 de candidaţi au fost eliminaţi din examen.

REZULTATE TITULARIZARE 2017. Din promoţia de absolvenţi ai anului 2017, au fost prezenţi 3.251 de candidaţi, adică 83,29% din cei 3.903 care s-au calificat pentru a susține proba.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare. Contestaţiile se înregistrează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 19 iulie, până la ora 15:00.

Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul dedicat în data de 25 iulie.

REZULTATE TITULARIZARE 2017. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 26 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/ inspecţia specială în profilul postului.

Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2017, au fost publicate 4.930 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, respectiv 58.486 pentru angajare pe perioadă determinată.

 

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Educaţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate