REZULTATE Bacalaureat 2016, Edu.ro. Licee fără promovați în vest

REZULTATE Bacalaureat 2016, Edu.ro. Licee fără promovați în vest

În patru licee din Timiș niciun elev nu a promovat Bacalaureatul. Este vorba de Liceul Tehnologic Agricol din Orțișoara, Liceul Tehnologic Agricol Cristofor Nako din Sânnicolau Mare, Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara, respectiv Liceul Teoretic Socrates din Timișoara.

În total, 2.514 candidați din Timiș au reușit să ia Bacalaureatul, dintr-un total de 4.316 liceeni înscriși (3.975 prezenți). Au fost respinși 1.748, ceea ce dă județului o rată de promovabilitate de 63,25 la sută. La Biled un singur elev a obținut nota de trecere la Bac. În județul Timiș nu a fost obținută nicio notă de 10.

Un singur liceu din Timișoara a avut promovabilitate integrală. Este vorba de  Liceul de Informatică „Grigore Moisil”. Tot aici s-a obținut și cea mai mare medie la bacalaureat în județul Timiș: 9,93. Aceleași rezultate au fost înregistrate și anul trecut.

Note maximale sau obținut și la alte unități de învățământ din oraș. O elevă de la Colegiul Național Bănățean și o alta de la „C.D. Loga” au avut 9,91. Alți patru liceeni, doi de la „Loga” și doi de la „Moisil”, au obținut media 9,9.

Ne puteți urmări și pe Google News