Editura Evenimentul si Capital

PRIMA CONFRUNTARE DIRECTĂ HILLARY CLINTON-DONALD TRUMP. Cei doi contracandidaţi s-au contrat, atacat şi acuzat reciproc de minciuni şi falsuri

Dezbaterea cea mai urmărită
Autor: | | 12 Comentarii | 2891 Vizualizari

Clinton și Trump s-au duelat aseară în cadrul unei prime întâlniri televizate. Punând la bătaie toate armele din arsenalul de campanie. Ironii, replici dure, o dezbatere fără menajamente. În prima dezbatere, găzduită de CNN, Trump și Clinton au avut dreptul la câte un cuvânt de deschidere. Trump a acuzat China pentru devalorizarea dolarului american și pierderea unor locuri de muncă în SUA. Clinton a afirmat că Trump are sensul de "trump up" (a înșela), cu referire la teoria economică a efectului de cascadă (trickle down), susținută de dreapta, potrivit căreia bunăstarea celor mai bogați se transmite celor mai săraci prin crearea locurilor de muncă, stimularea cererii și venituri mai mari pentru salariați.

Trump a continuat cu o critică a tratatului de liber schimb în America de Nord (NAFTA) și a afirmat că adversara sa ar fi trebuit să se ocupe de multă vreme de această problemă. "Faceți asta de 30 de ani, de ce începeți să vă gândiți la soluții abia acum?" a întrebat-o el pe Clinton, a cărei carieră politică se întinde pe patru decenii. El a afirmat că planul său economic include reduceri "extraordinare" ale taxelor, care vor crea locuri de muncă în număr "nemaivăzut de la Ronald Reagan". 

În replica sa pe teme economice, Clinton a afirmat că "nu așa vom crește economia" și că programul lui Trump este de fapt "cea mai extermă versiune": de reducerile de taxe ar urma să beneficieze câteva procente dintre americani, cei mai bogați.

A urmat o dispută de politică externă. Trump a ironizat-o pe Clinton fiindcă a postat pe internet modul în care ar urma să lupte cu gruparea jihadistă Stat Islamic, dacă va fi aleasă. Aceasta i-a replicat că ea "măcar are un plan". 

Trump a mai afirmat că planul economic al lui Clinton este "doar vorbărie, fără acțiune; sună bine, dar nu va funcționa niciodată". El a criticat Federal Reserve, banca centrală a Statelor Unite, despre care a spus că nu își face treaba și este prea politizată.

Referitor la declarația sa de avere, sub forma datelor fiscale — un subiect sensibil, căci el este primul candidat care întrerupe o lungă tradiție de transparență — Trump a afirmat că este auditat de 15 ani, ceea ce "aproape a devenit un mod de viață". El a promis că își va face publice declarațiile fiscale imediat ce Clinton publică cele peste 30.000 de e-mailuri — un alt subiect de mare interes, după ce s-a dovedit că fostul secretar de stat a folosit un server privat pentru corespondența electronică, expunând astfel secrete de stat unor atacuri cibernetice. 

Clinton a replicat adresându-se publicului, care nu are voie să intervină: "Tocmai ați văzut un nou exemplu de momeală urmată de schimbarea subiectului". Ea a susținut că există informații potrivit cărora Trump ar datora milioane finanțiștilor de pe Wall Street și unor bănci străine și poate vrea să ascundă americanilor cât de puține impozite a plătit. "Trebuie să fie ceva într-adevăr important, chiar teribil, ce încearcă să ascundă", a insinuat ea.

Cât despre serverul privat de e-mail, candidata democrată a răspuns că nu vrea să mai vină cu scuze și a recunoscut că a fost o greșeală din partea ei. Trump a replicat că a fost o greșeală intenționată. 

Republicanul a revenit la chestiunea averii sale, susținând că are venituri "extraordinare" și că este timpul ca la conducerea țării să vină cineva care se pricepe la bani.

Cei doi candidați s-au întrerupt unul pe celălalt de mai multe ori și s-au acuzat reciproc de distorsionarea faptelor și de emiterea unor afirmații neadevărate, în timp ce moderatorul Lester Holt a făcut eforturi să îi tempereze. 

Cu privire la relațiile inter-rasiale, Trump a afirmat că țara are nevoie de "lege și ordine" și că americanii de origine africană și hispanică "trăiesc în iad", fiind expuși pericolului de fi împușcați când merg pur și simplu pe stradă — aluzie la numeroasele incidente în care suspecți de culoare au căzut sub gloanțele poliției. Mulți membri ai bandelor de pe străzi sunt imigranți ilegali, a afirmat el.

Cei doi candidați s-au întrerupt unul pe celălalt de mai multe ori și s-au acuzat reciproc de distorsionarea faptelor și de emiterea unor afirmații neadevărate, în timp ce moderatorul Lester Holt a făcut eforturi să îi tempereze. 

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Alegeri SUA 2016

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate