REVOLTĂTOR. Pedeapsă PREA MICĂ pentru cocalarul cu BMW care A CĂLCAT-O cu mașina pe Dora Târziu, o fată de 16 ani și apoi A FUGIT de la locul accidentului I FOTO

REVOLTĂTOR. Pedeapsă PREA MICĂ pentru cocalarul cu BMW care A CĂLCAT-O cu mașina pe Dora Târziu, o fată de 16 ani și apoi A FUGIT de la locul accidentului I FOTO

Vă amintiți de cocalarul cu BMW care a călcat o adolescentă și a abandonat-o în comă pe stradă? A încălcat arestul la domiciliu și s-a plimbat cu mașina cât a fost cercetat, iar în plus, sentința primită a fost una lejeră. Deși s-a dovedit a fi un real pericol public, Sofian Precup, ucigașul Dorei Târziu, premianta școlii din Cenad, a fost condamnat la numai doi ani de pușcărie cu executare. Aropiații Dorei cer să li se facă dreptate, și criminalul să primească o sentință cu o pedeapsă mai mare.

La începutul lunii aprilie Dora Târziu a ajuns la spital în coma de gradul IV. Practic soarta i-a fost pecetluită în momentul în care un june de etnie rromă  aflat la volanul unui BMW, Sofian Precup, tânăr care abia își recuperase de 24 de ore permisul de conducător auto, a decis să facă o ”figură” și să le impresioneze pe Dora și prietena ei, apropiindu-se cu bolidul de ele. Nu a caulculat bine distanța și pe Dora Târziu a izbit-o în plin. A abandonat-o într-o baltă de sânge fără să se gândească o secundă la consecințele faptelor sale.

Ba mai mult, la nici o  oră după accident, șmecherul cu BMW care fugise de la locul accidentului, a postat pe Facebook: ”Sofian, ești o persoană care nu stă în lesă”. Așa se simțea el atunci:  aproape ucisese o fată, a fugit de la locul faptei crezând că scapă, și se simțea liber. Pe același site, el a postat în luna martie o fotografie în care își etalează  banii pe un pat. Într-un alt clip postat de acesta pe rețeaua de socializare amintită, el și un prieten se plimbă prin oraș cu 180 de kilometri la oră.

”Sofian, ești o persoană care nu stă în lesă”

Ne puteți urmări și pe Google News

Elena Teodora Târziu, 16 ani, cea mai bună elevă din cadrul Liceului Teoretic „Ioan Jebeleanu” din Cenad, a fost izbită atât de violent încât pantofii i-au fost recuperați de la 10 metri distanță. Prietena cea mai bună, martoră la tragedie povestește că în seara accidentului se întorceau de la un suc și se aflau la doar 3 case de locuința sa, când a fost călcată de mașină.

”Întâmplarea face ca Dora să fie una dintre copilele de elită ale liceului nostru, pe care încercăm să îi educăm pentru o României prosperă, mai bună. Am o lacrimă strânsă în suflet și încă mai sper. Am creat un cerc spiritual și ne rugăm indiferent de etnie, de confesiune religioasă. Trebuie să purtăm un gând bun pentru acest copil. Cei buni se duc și ne părăsesc, iar țara rămâne murdară și mizerabilă în condițiile în care nu se face nimic pentru o schimbare”, a spus una dintre profesoarele Dorei.

Dorei îi plăcea în timpul liber să cânte. Piesa pe care o cântă cu cel mai mare patos este She will be loved – Maroon 5, povestesc perietenii, care o numesc cea mai pozitivă persoană pe care au cunoscut-o.

Reamintim că deși suferința părinților a fost de nedescris în astfel de momente, aceștia au fost de acord să doneze organele fiicei lor, astfel că o parte din Dora să  continue să trăiască, prin alte vieți salvate.

Avocații familiei Dorei Târziu, cer o pedeapsă mai mare pentru Sofian Precup, ucigașul cu BMW

Tribunalul Timiș l-a condamnat pe cocalarul cu BMW la 2 ani de închisoare, cu executare, dar JGV și Asociații, firmă de avocatură care reprezintă familia victimei, va atacă în apel decizia pentru a obține o majorare a pedepsei cu închisoarea și va cere judecătorilor să constate culpă exclusivă a celui aflat la volan.

 

 ”Avem deja o prima sentință în acest dosar pronunțată la sfârșitul lunii noiembrie, prin care șoferul inculpat a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, a cărei motivare sperăm să o primim în cel mai scurt timp. Am hotărât, totuși, să facem apel împotrivă sentinței și vom pleda pentru o majorare a pedepsei având în vedere faptul că șoferul vinovat conducea cu o viteză mult superioară celei admise iar după ce a lovit-o pe tânără a ales să fugă de la locul accidentului lăsând-o să agonizeze”, a spus avocatul Ionuț Jercan. Potrivit avocaților familiei, după finalizarea procesului penal, rudele victimei vor intenta o acțiune civilă și vor cere de la autorul accidentului cât și de la firmă de asigurare la care mașină acestuia avea poliță RCA daune morale și despăgubiri pentru cheltuielile de înmormântare.