REVOLTĂ anti-Bruxelles. Europenii s-au SĂTURAT de UE

REVOLTĂ anti-Bruxelles. Europenii s-au SĂTURAT de UE

Cu două săptămâni înainte de referendumul în care britanicii vor vota dacă ies sau nu din UE, în întreaga Uniune se înregistrează accentuată o creștere a sentimentelor anti-europene.

Un sondaj realizat de Pew Research Center și publicat pe 7 iunie arată că referendumul din Marea Britanie va fi pe muchie de cuțit: 48% dintre britanici sunt nefavorabili Uniunii Europene, cei favorabili fiind 44%.

Însă opoziția față de Uniunea Europeană a crescut și în alte state membre, care anterior manifestaseră o atitudine pozitivă față de UE. De exemplu, în Franța, simpatia față de UE s-a prăbușit într-un singur an cu 17%, ajungând acum la 38%.

Din toate cele zece țări în care s-a desfășurat sondajul, doar Grecia, forțată de UE și de creditorii internaționali să adopte un program drastic de reforme, este mai anti-europeană decât Franța: 27%.

Ne puteți urmări și pe Google News

De notat că printre țările recent admise în Uniune, sentimentele pro-europene s-au păstrat la niveluri înalte: Polonia cu 72% și Ungaria cu 61%.

Chiar și în țările fondatoare (și cele mai bogate), sprijinul față de UE abia atinge 50%, iar tendința este de scădere. În Germania, de exemplu, simpatiile față de UE s-au redus cu 8% în ultimul an. Scăderi s-au înregistrat și Spania (-16%) sau Marea Britanie (-7%).

Sondajul mai arată că electoratul tânăr și simpatizanții partidelor de stânga sunt în general mai favorabili Uniunii Europene.

Însă, toate segmentele de electorat din toate țările manifestă o îngrijorare comună față de modul în care UE gestionează criza imigranților, o largă majoritate dezaprobând viziunea și politicile Bruxelles-ului.

Cea mai mare rată de nemulțumire față de politica legată de imigranți se înregistrează în Grecia (94%), urmată de Suedia (88%), Italia (77%), Spania (75%) și Ungaria (72%). Cele mai mici (deși în jurul  a două treimi!) rate de nemulțumire se înregistrează în Germania (67%) și Olanda (63%).

Economia este a două sursă de nemulțumire, mai ales în zona Mediteranei, cu Grecia plasându-se din nou pe primul loc, 92% dintre eleni dezaprobând modul în care UE gestionează situația economică, urmată de Italia (68%) și Franța (66%).

Pe acest fond, nu este câtuși de puțin surprinzător sprijinul din ce în ce mai mic față de obiectivul Tratatului european din 1957, al unei „uniuni din ce în ce mai strânse” între statele membre.

În șase dintre cele zece state implicate în cercetare, se înregistrează o majoritate a celor care doresc ca anumite puteri ale Bruxelles-ului să fie descentralizate și să revină țărilor membre.

Cifrele britanice vorbesc de la sine: 65% dintre alegători doresc ca Londra să-și redobândească influența anterioară, în vreme ce numai 6% sunt de acord cu transferarea de puteri suplimentare către Bruxelles, iar 25% optează pentru menținerea situației actuale.

Citiți aici sondajul integral.