SCANDALUL PLAGIATULUI. Victor Ponta, acuzat de plagiat. Premierul invocă un război politic

SCANDALUL PLAGIATULUI. Victor Ponta, acuzat de plagiat. Premierul invocă un război politic

Potrivit Revistei Nature, Victor Ponta ar fi plagiat lucrarea sa de doctorat, publicată în 2003. Analiştii citaţi de Nature spun că premierul ar trebui să demisioneze.

UPDATE 3: Subiectul a fost preluat de mai multe publicaţii străine. El Mundo îl plasează pe Victor Ponta pe lista politicienilor europeni pentru care plagiatul este o practică obişnuită. Publicaţia aminteşte cazurile ministrului german al apărării şi al preşedintelui maghiar.

Şi agenţia de presă Reuters alocă spaţiu subiectului. "Dacă acuzaţiile se dovedesc reale, Ponta va fi nevoit să demisioneze. Atunci, am putea fi martorii unei lupte pentru putere în interiorul USL, care ar putea duce la destrămarea alianţei", crede analistul Vlad Nistor, citat de Reuters. Acuzaţia de plagiat la adresa premierului Victor Ponta a fost preluată şi de jurnaliştii de la Budapesta. Radio Kossuth Budapesta prezintă informaţia lansată de revista de ştiinţă "Nature", potrivit căreia lucrarea de doctorat a premierului, scrisă în anul 2003, are pasaje copiate. Informaţia a apărut şi în "The Guardian" "Premierul roman Victor Ponta, acuzat că a plagiat teza de doctorat", scrie şi Global Post. 

Agenţia France Presse a inclus, la rândul său, ştirea pe fluxul său internaţional. Peste ocean, prestigiosul cotidian american Washington Post a preluat ştirea agenţiei Associated Press potrivit căreia şeful executivului român este acuzat de plagiat. Scandalul a ajuns şi în Africa, unde prortalul nigerian PM News a scris despre acuzaţiile lansate împotriva lui Victor Ponta. UPDATE 2: Premierul a organizat în această dimineaţă o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de plagiat. Victor Ponta a prezentat lucrările folosite la realizarea tezei sale de doctorat, subliniind că "este pregătit să se supună tuturor instanţelor". "Sigur m-am inspirat din aceste cărţi, la drept nu inventezi formule noi", a spus Ponta, explicând că respectivii autori au fost trecuţi la finalul lucrării, în bibliografie. "Dacă trebuia să îi trec în subsolul paginii, este greşeala mea, mi-o asum şi plătesc chiar cu titlul de doctor", a adăugat prim-ministrul. Acesta a explicat că lucrarea profesorului Diaconu are 30 de pagini, "deci eu în 410 pagini am plagiat 30 de pagini din lucrarea respectivă, este o performanţă". "La Traian Băsescu ştiţi foarte bine care este stilul, acesta este doar un pretext de război politic. Sigur, sunt cel mai tânăr prim-ministru, nu prea are dosare cu mine", a mai spus Victor Ponta, care a indicat şi o presupusă sursă a articolului de pe nature.com în persoana lui Daniel Funeriu.  Premierul a adăugat că relaţia instituţională cu preşedintele va continua ca până acum, în pofida acestui subiect. UPDATE 1: Aseară, la sosirea în ţară după o vizită în Austria, Victor Ponta a vorbit pentru prima dată despre acest subiect: "Am înţeles - şi mi s-a părut totuşi un pic jenant -, că am plagiat un profesor, domnul Diaconu, care a scris Prefaţa lucrării mele. Este totuşi ciudat să plagiezi pe cel care ţi-a scris Prefaţa. Dincolo de asta, vă dau un răspuns politic: Tot o să merg la Consiliul European, ca să înţeleagă domnul preşedinte Băsescu." Întrebat dacă va apela la un punct de vedere al Academiei Române, Ponta a răspuns: "Eu totuşi nu sunt la nivel de Academie. Am scris şi eu o lucrare la care domnul Diaconu mi-a scris Prefaţa. Nu cred că este o surpriză pentru nimeni. Iar răspunsul meu este foarte clar: Mă duc pe 28 la Bruxelles". "Faptul că teza mea, care se ocupă de Curtea Penală Internaţională, reprezintă o preocupare pentru revista Natura este un lucru care trebuie să recunoaşteþi că este cel puţin comic. Dacă asta este o problemă de Natură, nu pot decât să spun că sper că nu am prejudiciat mediul ambiant şi natura foarte tare. (...) Acum ce să fac, răspund în faţa marii adunări naţionale", a conchis Ponta. Marius Andruh: "Evidenţa plagiatului este copleşitoare" Prestigioasa revistă Nature a anunţat, ieri, că premierul Victor Ponta şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Potrivit articolului, revista Nature a văzut documente care arată că actualul premier a plagiat mai mult de jumătate din lucrarea sa de doctorat despre Tribunalul Penal Internaţional. Nature susţine că pasaje masive din această lucrare au fost preluate din lucrările lui Dumitru Diaconu şi Vasile Creţu. "Evidenţa plagiatului este copleşitoare", a apreciat Marius Andruh, preşedintele consiliului pentru recunoaşterea diplomelor universitare. "Chestiunea trebuie în mod evident cercetată în continuare", a declarat pentru Nature Vlad Perju, director la "Clough Center for the Study of Constitutional Democracy" de la Boston College, în Chestnut Hill, Massachusetts. Potrivit revistei, analiştii politici apreciază că dacă acuzaţiile la adresa lui Ponta se vor dovedi a fi substanţiale, premierul român ar trebui să demisioneze. Revista Nature mai arată că Ponta şi-a publicat, ulterior, doctoratul, în 2004, co-autor fiind un doctorand al actualului premier, Daniela Coman. Îndrumătorul de doctorat al lui Ponta a fost Adrian Năstase. Potrivit prestigioasei publicaţii, guvernul precedent a făcut eforturi pentru a face sistemul de educaţie din România mai transparent şi competitiv. Acveste planuri au întâlnit însă "opoziţia feroce" a estabilishmentului academic, iar măsurile au fost relaxate "substanţial" de către noul executiv.  Membrii elitelor post-comuniste - inclusiv foşti politicieni - au fost lacomi să acumuleze titluri ştinţifice, mai scrie Nature. Unele universităţi, private sau de stat, s-au transformat în fabrici de diplome, spun criticii citaţi de publicaţia menţionată. "Aproape că ar putea să-ţi fie milă de aceşti oameni, care au bani şi putere şi acum tânjesc după recunoaştere intelectuală", a declarat pentru Nature Paul Aligică, de la Universitatea George Mason, din Virginia. Evenimentul Zilei se află în posesia lucrării de doctorat  a preşedintelui PSD, precum şi a lucrării din care se pare că a plagiat. Frankfurter Allgemeine Zeitung - 130 de pagini au fost preluate din alte lucrări Şi Frankfurter Allgemeine Zeitung anunţă că se află în posesia doctoratului lui Ponta şi se pare că 130 de pagini au fost preluate din alte lucrări. Potrivit FAZ, Ponta a preluat şi un articol apărut în România Liberă în 1998. Cotidianul german aminteşte, în acest context, de acuzaţiile de plagiat care au determinat demisia ministrului german al Apărării, Karl zu Guttenberg, şi a preşedintelui Ungariei, Pal Schmitt. Revista Nature, tradiţie din 1869 Primul număr din revista Nature a fost publicat în noiembrie 1869. În 2010, a fost publicaţia ştiinţifică interdisciplinară cea mai frecvent citată din întreag lume. Nature apare în Marea Britanie şi este editată de către o divizie a grupului Macmillan Publishers. Este una din puţinele publicaţii din lume care continuă să publice ceea ce se numeşte "cercetări originale". Cazul Gutenberg Ministrul german al apărării, Karl zu Guttenberg a demisionat după acuzaţiile de plagiat. Comisia care a analizat cazul său a considerat că este plagiat dacă:

Ne puteți urmări și pe Google News
  1. Nu sunt puse între ghilimele pasajele copiate după alţi autori .
  2. Menţionarea sursei în bibliografie, dar neindicarea în text cu notă de subsol.
  3. Plagiat complet fără menţionarea sursei în bibliografie, dar sursa este menţionată ca nota de subsol pe o altă pagină, departe de pagina unde se afla plagiatul.
  4. Plagiat prin modificarea textului - textul este reformulat dar sursa nu este indicată. Textul este reformulat clar cu scopul de a îi ascunde provenienţa. Sursa nu este indicată ca citat. Se considera tot plagiat
  5. Plagiat prin traducere: textul a fost publicat într-o altă limbă iar plagiatorul traduce, în una din condiţiile de mai sus.

Potrivit unor surse consultate de Evenimentul Zilei, se pare că toate aceste situaţii se regăsesc şi în doctoratul premierului. CITIŢI ŞI:

  • Victor Ponta: "Ioan Mang demisionează de la Educaţie dacă Academia dovedeşte plagiatul"
  • Plagiatul ministrului de la "Standford": prezentăm dovezile